Sediul Curţii de Apel Bucureşti a fost evacuat marţi dimineaţă, după ce o persoană a anunţat prin telefon la 112 că în incinta Palatului de Justiţie se află un dispozitiv exploziv.
Printre cei evacuaţi s-a aflat şi Elena Udrea, care participă la ultimul termen al judecării dosarului privind finanţarea campaniei electorale de la alegerile prezidenţiale din 2009.
În timpul desfăşurării procesului, un jandarm a intrat în sala de judecată şi a anunţat că există o ameninţare cu bombă.
Magistraţii au decis suspendarea procesului, iar toate persoanele au fost evacuate în afara sediului Curţii de Apel Bucureşti, urmând ca dezbaterile să se reia, dacă alerta cu bombă se va dovedi falsă.
Alerta a fost falsă, nici un dispozitiv exploziv nu a fost găsit de geniști, transmite poliția. Ședințele de judecată se pot relua
Foto: Captură B1 TV