În perioada 20-21 august a.c., Brigada Rutieră a organizat activități de control în trafic în colaborare cu inspectori din cadrul Registrului Auto Român.

În cadrul acțiunii s-a urmărit cu precădere starea tehnică a autoturismelor/motocicletelor, prin verificarea:

• sistemului de reducere a zgomotului și a emisiilor poluante;
• sistemului de frânare;
• mecanismului de direcție;
• instalației de iluminare/semnalizare și echipamente electrice;
• existenței și autenticității seriilor/numerelor de identificare ale vehiculelor;
• vizibilității și legalitatea montării și utilizării luminilor de altă culoare sau intensitate, dispozitivelor ori accesoriilor de avertizare, decât cele omologate;
• sistemului de rulare (punți, roți, anvelope și suspensie);
• corectitudinii datelor din certificatul de înmatriculare și concordanța acestora cu datele și caracteristicile tehnice ale vehiculelor;
• deținerii inspecției tehnice periodice și valabilitatea acesteia;
• aplicării tratamentelor chimice sau a foliilor pe parbriz, luneta sau pe geamurile laterale, cu excepția celor omologate și/sau certificate de către autoritatea competentă și care sunt marcate corespunzător.

Astfel, au fost controlate peste 70 autovehicule și aplicate 61 de sancțiuni
contravenționale (10 moto), în valoare de peste 19 500 lei.

Din totalul sancțiunilor, 57 (6 moto) au fost aplicate pentru deficiențe tehnice după cum urmează:

– 19 pentru modificari ale sistemului de evacuare a noxelor(4 Moto);
– 5 pentru modificari neomologate ale autovehiculului;
– 5 anvelope neconforme;
– 2 folii neomologate;
– 26 pentru alte deficiențe tehnice (2 moto).

În cadrul activităților de control au fost retrase 28 certificate de înmatriculare (4 Moto) pentru defecțiunile tehnice constatate cu sprijinul inspectorilor din cadrul Registrului Auto Român, un set de plăcute de înmatriculare și a fost reținut un permis de conducere.

Exemple:
1. În data de 20 august a.c., un bărbat în vârstă de 39 de ani, a condus o motocicletă pe Șos. Străulești, iar în urma controlului efectuat de către polițiștii rutieri în colaborare cu inspectorii din cadrul RAR s-a constatat faptul că nu are montat sistemul de amortizare a zgomotului la toba finală de evacuare a noxelor.
Persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 580 lei, iar ca măsură tehnico-administrativă s-a dispus reținerea certificatului de înmatriculare.

2. În data de 20 august a.c., un bărbat în vârstă de 27 ani, a condus un autovehicul pe Șos. Străulești, iar în urma controlului efectuat de polițiștii rutieri în colaborare cu inspectorii RAR s-a constatat că autovehiculul are modificări neomologate la sistemul de evacuare a noxelor, producând zgomot excesiv și are montate anvelope de alte dimensiuni decât cele prevăzute în cartea de înmatriculare a autovehiculului.
Persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1160 lei, iar ca măsură tehnico-administrativă s-a dispus reținerea certificatului de înmatriculare.

3. În data de 21 august a.c., un bărbat în vârstă de 25 de ani, a condus o motocicletă pe Bd. Aviatorilor, iar în urma controlului efectuat de către polițiștii rutieri în colaborare cu inspectorii din cadrul RAR s-a constatat faptul că motocicleta avea efectuate modificări neomologate la sistemul de evacuare a noxelor și defecțiuni la sistemul de iluminare semnalizare.
Persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 870 lei, iar ca măsură tehnico-administrativă s-a dispus reținerea certificatului de înmatriculare.

4. În data de 22 august a.c., un bărbat în vârstă de 30 de ani a condus un autovehicul pe Bd. Aviatorilor, iar în urma controlului efectuat de către polițiștii rutieri în colaborare cu inspectorii din cadrul RAR s-a constatat faptul că autovehiculul avea modificări contructive neomologate la mecanismul de direcție și la sistemul de evacuare a noxelor, producând zgomot excesiv.
Persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 870 lei, iar ca măsură tehnico-administrativă s-a dispus reținerea certificatului de înmatriculare, precum și a placuțelor cu numerele de inmatriculare.

Acest tip de acțiuni vor continua și în perioada următoare în vederea impunerii respectării normelor legale care reglementează circulația vehiculelor pe drumurile publice, respectiv pentru sancționarea persoanelor ce conduc autovehicule care nu corespund normelor tehnice privind siguranța circulației rutiere, protecția mediului și utilizarea conform destinației.

Sursa: Direcția Generală de Poliție a Municipiului București