La 9 mai este sărbătorită în România Ziua tatălui, fiind marcată, conform legii, în cea de-a doua duminică a lunii mai.
Prin Legea nr. 319/2009, prima duminică din luna mai a fost declarată drept „Ziua mamei”, iar a doua duminică din luna mai este „Ziua tatălui”. Potrivit expunerii de motive, legea a fost inițiată pentru a evidenția importanța ambilor părinți în viața de familie și egalitatea în drepturi a ambilor părinți.
Cele două zile, atât cea dedicată tatălui, cât şi cea pentru celebrarea mamei, au fost instituite avându-se în vedere şi sărbătorirea la 15 mai a Zilei internaţionale a familiilor (marcată sub auspiciile Organizaţiei Naţiunilor Unite).
Pe mapamond, Ziua tatălui este sărbătorită la date diferite, fără să existe o tradiţie bine conturată în jurul unei date anume. Ziua tatălui recunoscută oficial variază de la ţară la ţară, conform www.timeanddate.com. În Canada, Marea Britanie şi SUA este marcată în cea de-a treia duminică a lunii iunie; în Australia şi Noua Zeelandă – în prima duminică din septembrie; în Brazilia – în cea de-a doua duminică din luna august. Fiind o sărbătoare relativ recentă, tradiţiile privind celebrarea ei diferă nu doar de la o ţară la alta, ci şi de la o comunitate la alta sau chiar de la o familie la alta.
La multi ani, tuturor tăticilor!