Politistii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și Serviciul Investigații Criminale, sub delegarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, au efectuar miercuri 38 de percheziții domiciliare, într-un dosar penal, în care sunt cercetate fapte de corupție.

Perchezițiile au avut loc în județul Prahova, la domiciliile persoanelor fizice, bănuite de săvârșirea faptelor cercetate.

În cadrul activităților procedurale, s-a urmărit descoperirea și ridicarea mai multor autovehicule, precum și mijloace de probă, care au fost administrate ca probatoriu, pentru stabilirea stării de fapt.

Au fost puse în aplicare 26 de mandate de aducere, persoanele bănuite au fost conduse la sediile unităților de parchet și poliție, pentru audieri.

La activități a participat procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă  Tribunalul Brașov, polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul Investigații Criminale, Serviciul Criminalistic, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, alături de polițiști din cadrul I.P.J. Prahova și jandarmi.

Sursa: IGPR