În fiecare an, la 26 iunie este marcată Ziua internaţională împotriva abuzului şi traficului ilicit de droguri (International Day Against Drug Abuse and Illicit Trafficking), aceasta fiind menită să crească gradul de conştientizare privind problema majoră pe care o reprezintă pentru societate drogurile ilicite, relatează AGERPRES.

Adunarea Generală a ONU a decis, prin Rezoluţia 42/112 din 7 decembrie 1987, ca la data de 26 iunie să fie marcată Ziua internaţională de luptă împotriva abuzului şi traficului ilicit de droguri, ca expresie a deciziei ONU de a consolida acţiunile şi cooperarea pentru a putea crea o societate fără consum de droguri, indică site-ul www.un.org.

Tema din 2021 a Zilei internaţionale împotriva abuzului şi traficului ilicit de droguri – “Share Facts On Drugs, Save Lives” – face un apel la împărtăşirea unor aspecte legate de droguri pentru a salva vieţi.

Această temă vizează combaterea dezinformării şi promovează împărtăşirea unor aspecte legate de droguri – de la riscuri pentru sănătate şi soluţii pentru a aborda problema drogurilor la nivel mondial, până la prevenirea, tratamentul şi îngrijirea bazate pe dovezi, potrivit https://www.un.org/. Campania evidenţiază statistici-cheie şi date extrase din Raportul anual al UNODC privind situaţia drogurilor.

COVID-19 a determinat o conştientizare publică fără precedent privind sănătatea, măsurile de protecţie pentru a rămâne sănătoşi şi, cel mai important, privind protejarea reciprocă, se mai aminteşte, în context, pe site-ul https://www.un.org/.

România a ratificat şi a aderat la toate convenţiile internaţionale importante al căror scop este acela de a controla şi de a limita consumul de droguri ilegale, începând cu Convenţia şi Protocolul cu privire la Opiu, încheiată la Geneva, la 19 februarie 1925, şi promulgată de ţara noastră prin Decretul nr. 1.578/1928. Între actele internaţionale pe care România le-a semnat în acest domeniu se regăseşte şi Convenţia asupra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, întocmită la Viena la 20 decembrie 1988 şi la care România a aderat prin Legea nr. 118/1992. În domeniul legislaţiei în România amintim Legea nr. 143 din 2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare.

În România, instituţia care stabileşte concepţia de ansamblu şi asigură coordonarea unitară, pe baza unei strategii naţionale, a luptei împotriva consumului şi traficului ilicit de droguri este Agenţia Naţională Antidrog (ANA).

România continuă să se numere printre ţările europene cu cel mai scăzut consum de droguri, situându-se sub media europeană a consumului pentru majoritatea drogurilor, chiar pe ultimele locuri, după cum indică cel de-al şaselea studiu de prevalenţă a consumului de droguri în populaţia generală – GPS 2019, finalizat de Agenţia Naţională Antidrog (ANA), potrivit unui comunicat de presă din 4 septembrie 2020 al ANA. Acest studiu este unul dintre cei 5 indicatori epidemiologici cheie utilizaţi la nivel mondial şi european în monitorizarea fenomenului drogurilor.

Vezi AICI mai mult!

Foto: Agenția Națională Antidrog