În fiecare an, la 18 mai, este sărbătorită Ziua internaţională a muzeelor, ce are ca obiectiv promovarea şi aducerea la cunoştinţa publicului a rolului acestor instituţii de cultură în dezvoltarea societăţii, potrivit http://imd.icom.museum/.
Această zi este, totodată, un eveniment menit să întemeieze şi să consolideze relaţiile de cooperare dintre muzee, specialiştii acestora şi public. Muzeele au un potenţial unic în abordarea diferitelor culturi, constituindu-se într-un loc predilect pentru înţelegerea lor aprofundată, într-o manieră interdisciplinară, dar şi în ceea ce priveşte sensibilizarea oamenilor iubitori de cultură din întreaga lume.
Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM) a organizat, în 1951, o reuniune numită “Cruciada pentru Muzee”. Reuniunea a avut ca subiect muzeele şi educaţia iar ideea instituirii unei Zilei internaţionale a muzeelor a pornit de la accesibilitatea instituţiei muzeale. În 1977, ICOM a stabilit data de 18 mai drept Ziua internaţională a muzeelor. Organizate la 18 mai sau în jurul acestei date, evenimentele şi activităţile planificate pentru a sărbători Ziua internaţională a muzeelor pot dura o zi, un weekend sau o săptămână întreagă. În întreaga lume, tot mai multe muzee participă la Ziua internaţională a muzeelor.
În 2021, tema zilei este “The Future of Museums: Recover and Reimagine”, prilej cu care, muzeele, specialiştii şi comunităţile lor sunt invitate să creeze, să conceapă şi să împărtăşească noi practici de (co-)creare de valoare, noi modele de afaceri pentru instituţiile culturale şi soluţii inovatoare pentru provocările sociale, economice şi de mediu din prezent, potrivit https://icom.museum/.
Anul 2020 a fost ca niciun alt an. Criza COVID-19 a afectat fiecare aspect al vieţii noastre. Unele probleme deja presante au fost agravate, punând sub semnul întrebării structura societăţilor noastre: apelul la egalitate este mai puternic ca niciodată.
Muzeele nu fac excepţie de la aceste schimbări, iar sectorul cultural este printre cele mai afectate, cu grave repercusiuni economice, sociale şi psihologice atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung. Dar această criză a servit şi drept catalizator al unor inovaţii cruciale aflate în curs, cu un accent sporit pe digitalizare şi crearea de noi forme de experienţă şi diseminare culturală.
Vezi AICI mai mult
Foto: muzeu.md