In anul 2014, am initiat Legea 150, prin care a fost instituita Ziua Veteranilor.
De atunci, in fiecare an, 11 noiembrie este Ziua Veteranilor, data fiind special aleasa pentru simbolistica sa.
Este ziua în care celebrăm încheierea oficială a Primului Război Mondial. În data de 11 noiembrie 1918, la ora 11.00, intra în vigoare Armistițiul între Puterile Antantei și Germania, prin care s-au creat și condițiile necesare realizării Marii Uniri de la 1 decembrie.
Astăzi cinstim memoria eroilor Primului Război Mondial, dar ne amintim în această zi si de sacrificiul militarilor români care au participat la misiuni în afara teritoriului statului, sacrificiu pe care nu avem voie să-l uităm vreodată.
În semn de supremă recunoștință pentru cei care au făurit istorie în numele idealurilor sacre ale Romaniei si ale umanității, în anul 2010 am inaugurat Monumentul Eroilor militari căzuţi în misiune în Teatrele de Operații şi pe teritoriul României.
Monumentul aflat în Parcul Tineretului a fost realizat prin contribuția personală a mea și a primarului Cristian Popescu Piedone și donat Ministerului Apărării Naționale.
Prin ridicarea acestui monument, am dorit să aducem un omagiu veșnic, de suflet, militarilor care și-au sacrificat viața departe de granițele țării, dar și pe teritoriu național, onorând, cu demnitate, jurământul față de Patrie.
Datorăm un profund respect veteranilor, soldaților români și străini care au luptat cu toată ființa lor pentru ca generațiile care le-au urmat să trăiască într-o lume demnă și liberă.
În memoria eroilor care și-au dat viața pe câmpurile de luptă si din respect si recunostinta fata de veterani, cu toții avem datoria să promovăm și să apărăm interesele de securitate ale Romaniei.