Cum rezistăm în fața bârfelor ?
Din viața marelui filosof grec Socrate se povestește, până astăzi, această întâmplare:
Într-o zi oarecare, Socrate s-a întâlnit, în calea sa, cu un cunoscut. Acela, văzându-l, l-a oprit și i-a zis:
– Socrate, știi ce-am auzit tocmai acum despre unul dintre studenții tăi?
Auzind aceasta, Socrate zise:
– Stai o clipă. Mai înainte de a-mi spune tu cele ce ai aflat, aș vrea să treci printr-un mic test, numit ,,Testul celor trei.”
– Trei?
– Da, trei. Înainte de a-mi vorbi despre studentul meu, să stăm puțin și să testăm ce ai de gând să-mi spui. Primul test este cel al adevărului.
Ești absolut sigur că ceea ce vrei să-mi spui este adevărat?
– Nu. De fapt doar am auzit despre el.
– E-n regulă. Așadar, în realitate, tu nu știi dacă este adevărat sau nu.
Acum, să încercăm testul al doilea, cel al binelui. Ceea ce vrei să-mi spui despre studentul meu este ceva de bine?
– Nu, dimpotrivă…
– Deci, vrei să-mi spui ceva rău despre el, cu toate că nu ești sigur că este adevărat?
Omul din fața lui Socrate a dat din umeri, puțin stânjenit de situația în care se băgă de unul singur.
Socrate a continuat.
– Totuși, mai poți trece testul, pentru că există a treia probă, a folosinței. Ceea ce vrei să-mi spui despre studentul meu îmi este de folos?
– Nu, nu chiar…
În cele din urmă, Socrate încheie discuția, cu o întrebare retorică:
– Ei bine, dacă ceea ce vrei să-mi spui nu știi dacă este adevărat, nici de bine, nici măcar de folos, atunci de ce să-mi mai spui ?!
(Din nefericire, sunt mulți care doar cu asta se hrănesc: bârfa. Să vă ferească Dumnezeu de ei)
Noapte sfântă, în pace, sfetnic spre înțelepțire!
p. Ignatie