Orice virtute aduce uitarea de sine. Orice virtute, în toată măsura ei, aduce lepădarea de sine. Virtutea cea mai de seamă, dragostea, este cea mai deplină uitare de sine şi cea mai deplină lepădare de sine. Uitarea de sine se preschimbă în lepădare de sine, iar aceasta duce la viaţa veşnică. Prin ceea ce este lung, cunoaştem ce este scurt, iar prin ceea ce este scurt, cunoaştem ce este lung. Prin ani lungi de trudă, lehamite şi de iubire de sine cunoaştem această scurtă vremelnicie, iar prin scurtele clipe de virtute cunoaştem veşnicia cea nemăsurată.

Noapte sfântă, în pace, sfetnic spre înțelepțire!
p. Ignatie