Omul îl urăşte pe cel împotriva căruia păcătuieşte. Mai întâi se teme de el, apoi îl urăşte. Când omul săvârşeşte un păcat faţă de prietenul său, mai întâi îl cuprinde frica, apoi frica se preschimbă în ură. Iar ura întunecă totul. Omul îl urăşte pe cel care-i cunoaşte păcatul. Mai întâi se teme de el, apoi îl urăşte. Când omul află că cineva îi cunoaşte păcatul, mai întâi îl cuprinde frica de acela. Frica se preschimbă curând în ură. Iar ura întunecă totul. Acelaşi lucru se întâmplă în sufletul omului care îşi dă seama că a săvârşit un păcat faţă de Dumnezeu sau că Dumnezeu cunoaşte păcatul lui. Mai întâi îl cuprinde teama de Dumnezeu; teama, în curând, se preschimbă în ură faţă de Dumnezeu. Iar ura întunecă totul. Orbit de ură pentru oameni, omul se gândeşte la ucidere. Însă nefiindu-i cu putință a-L ucide pe Dumnezeu, atunci omul orbit de ură față de Dumnezeu face, în loc de ucidere, ceva ce i se pare egal cu uciderea: tăgăduieşte existența lui Dumnezeu. Însă acest lucru se aseamănă doar sinuciderii.
Noapte sfântă, în pace, sfetnic spre înțelepțire!
p. Ignatie
