Intr-o zi, un tăran ieși pe ogor, la semănat. Un graunte, rămas pe vârful unui bulgăre de pământ, a început a se lăuda către un altul, aflat adânc sub brazdă:
– Vezi tu, frate, zaci acolo luptându-te cu frigul pământului și cu bezna, tânjind după o rază de soare, după lumină si căldură. Eu, frățioare, o duc mult mai bine, în timp ce tu te chinui.
Dar, în clipa aceea, o cioara a coborat din vazduh și a înghițit grăuntele rămas la vedere, iar grăuntele de sub brazda încolți peste puțin timp și, din micul grăunte, ieși din pământ un spic frumos și trainic.
De-abia acum, lumina și căldura soarelui ii făceau cu adevărat bine. Cu vremea, spicul deveni copt și roada lui multă.
Astfel, nădejdea si smerenia celui de-al doilea i-au adus adevărata viață, în timp ce mândria l-a costat scump pe primul. Greutățile vieții nu trebuie să ne sperie ori să ne descurajeze, căci Dumnezeu vede suferința și credința noastră și ne va răsplăti negreșit. Cu nădejde și rugăciune, putem trece peste orice obstacol al vieții. Însa cei a căror inimă este plină de ei înșiși, în care nu mai este loc și pentru Dumnezeu, adică pentru iubire, pentru nădejde si credință, aceia sfârșesc, asemenea primului grăunte, în ghearele păsării negre – diavolul.
Dumnezeu le stă impotrivă celor mândri, iar celor smeriți le ajută.
Pentru rugăciunile Preacuratei Tale Maici și ale tuturor sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi!
O zi binecuvântată de Domnul!
p. Ignatie