Dumnezeu este marele bogat care joacă în această lume rolul marelui sărac. El îngăduie tuturor făpturilor sale să se îmbogăţească cu ceea ce vor şi astfel să pară mai bogate decât El. Însă oamenii duhovniceşti, al căror duh este treaz spre vederea lumilor mai înalte şi mai bune, se simt săraci, cu toată bogăţia acestei lumi și cred, fără urmă de îndoială, că îi aşteaptă o bogăţie mai de preţ şi mai trainică în acele lumi mai înalte şi mai bune, unde Dumnezeu se vădeşte a fi marele bogat. Ziditorul este atât de milostiv şi de oameni iubitor încât, dacă nu ar fi zidit dintru început o lume mai bună decât aceasta, ar zidit-o acum doar din pricina dorinţei fierbinţi a milioanelor de făpturi omeneşti care au plătit şi plătesc preţul acelei lumi. Iar duhurile cele mai înalte, cei mai înflăcăraţi iubitori de Dumnezeu nu râvnesc după nici o lume zidită, ci după Cel ce zideşte lumile.
Noapte sfântă, în pace, sfetnic spre înțelepțire!
p. Ignatie
