Întreaga lumină din cosmos de s-ar strânge într-un soare, tot n-ar putea lumina taina unui mormânt. Cu cât este mai multă lumină în jurul nostru, cu cât sunt mai multe desfătări trupeşti şi artistice ori sportive, cu cât mai mult râs şi flori, cu atât mai întunecos ni se pare mormântul. Cel mai mare pesimism în lume s-a arătat nu în săraca Palestină ori în Grecia, ci în India, ţara celor mai mari desfătări trupeşti. Tot ceea ce face viaţa aceasta mai plăcută, mai luminată şi mai dulce, toate acestea ascut coasa morţii. Prin fereastră se revarsă asupra noastră lumina Soarelui, iar prin uşă ne bate vântul rece. Aşa este viaţa aceasta, în care printr-o deschizătură se revarsă asupra noastră strălucirea naturii, iar prin cealaltă ne bate vântul cel rece al morţii.
Nişte prieteni veseli mergeau pe drum, iar întregul univers, împodobit şi zâmbitor, părea că ia parte la bucuria lor. Pe neaşteptate, în faţa lor apăru un mormânt proaspăt la marginea drumului! Se desfată omul mâncând din cel mai gustos peşte şi i se pare că plăcerea lui schimbă, prin desfătare, toţi oamenii şi lucrurile din jurul său, deodată, se trezeşte cu-n os în gât! Oare a fost, oare este cineva care să poată intra în mormânt cu lumina în mână, fără să-şi piardă zâmbetul vieţii, cineva care să poată săvârşi ceea ce nu poate acest univers stricăcios? Toate celelalte întrebări se strâng într-acest nod.
Cercetează-i cât vrei pe oamenii înţelepţi, şi pe cei ce-au fost, şi pe cei de acum, însă nici unul dintre ei nu te va putea ajuta să priveşti în mormânt păstrând zâmbetul vieţii – în afară de Hristos.
Noapte sfântă, în pace, sfetnic spre înțelepțire!
p. Ignatie
