În trecut, trăia la curtea regală a Franței o doamnă care păcătuia în fel și chip, dar care, totuși, se bucura de foarte multă trecere în fața regelui. Nimic mai de seamă nu se petrecea în Franța, fără să i se fi cerut și ei părerea.
Această doamnă era Doamna de Pompadour. Cu toată păcătoșenia ei, avea însă și clipe de grozave remușcări și lua multe hotărâri bune pentru viitor, dar nu izbutea să le și îndeplinească. Ori ce câte ori era furtună, se simțea așa de zguduită și de înfricoșată, încât nu-și găsea liniștea decât dacă lua, la întâmplare, un prunc oarecare în brațe. Întrebată de un sfetnic de ce strânge copilașul la piept în vremuri de furtună, ea a răspuns:
– Eu sunt păcătoasă și, de aceea, mi-e frică să nu mă trăsnească Dumnezeu!
– Da, doamnă, dar paratrăsnetul este pentru apărarea oamenilor buni și drepți în fața lui Dumnezeu.
– Paratrăsnetul cel mai potrivit pentru o păcătoasă ca mine – mai adăugă ea – nu e decât copilașul nevinovat. Un copil plăpând e singura pace a sufletului meu în clipe de tulburare și grele încercări.
– Eu, doamnă, întotdeauna mă rog lui Dumnezeu să-mi dea un suflet de copil și o minte de bătrân!
Pentru rugăciunile Preacuratei Tale Maici și ale tuturor sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi!
O zi binecuvântată de Domnul!
p. Ignatie
