Niciunul dintre înalţii demnitari pe care-i vezi nu este fericit, nu mai mult decît sînt fericiţi actorii cărora piesele de teatru le dau pe scenă sceptrul şi mantia: în faţa publicului merg trufaşi şi înalţi în coturnii lor, dar de îndată ce ies de pe scenă şi-i scot din picioare şi revin la statura lor obişnuită.
Nu este măreţ niciunul dintre oamenii aceia pe care bogăţia şi cinstirile i-au aşezat într-o poziţie privilegiată. Şi atunci de ce pare măreţ? Pentru că îl măsori laolaltă cu piedestalul lui. Un pitic, chiar de se află pe un munte, nu este înalt; un uriaş îşi păstrează înălţimea chiar de se află într-o groapă.
În această greşeală ne chinuim: nu preţuim pe nimeni pentru ceea ce este, ci îi adăugăm toate podoabele de care are parte. Dacă vrei, însă, să faci o evaluare precisă a unui om şi să afli cum este el cu adevărat, cercetează-l despuiat de toate: să-şi lase deoparte moştenirea părintească, să-şi lase funcţiile publice şi alte amăgiri ale sorţii, să-şi lase deoparte chiar trupul. Priveşte la sufletul lui, cum este şi cît de mare este, dacă este mare prin sine însuşi ori prin bunuri străine.

Noapte sfântă, în pace, sfetnic spre înțelepțire!
p. Ignatie