Cu ceva timp în urmă, la Jocurile Paralimpice din Seattle, nouă atleţi, toţi cu dizabilități psihice sau fizice, erau la linia de start pentru cursa de 100 m. La semnalul starterului începură cursa, nu toţi alergând la fel, dar toţi cu dorinţa de a învinge. Deodată unul dintre ei căzu pe pistă, se rostogoli de câteva ori şi începu să plângă. Ceilalţi opt îl auziră plângând. Încetiniră şi priviră înapoi. Se opriră şi se întoarseră … toţi… O fată cu sindromul Down se aşeză lângă el, începu să-l mângâie şi să-l întrebe: ”Acum eşti mai bine?” Atunci toţi nouă se prinseră după umeri şi merseră spre linia de finish. Tot stadionul se ridicase în picioare, iar aplauzele au durat mult timp. Persoanele care au văzut întâmplarea, o povestesc încă. De ce?
Pentru că înăuntrul nostru ştim că există lucruri mult mai importante în viaţă decât a învinge pentru noi înşine. Lucrul cel mai important în această viaţă este să ajutăm și pe ceilalţi pentru ca ÎMPREUNĂ să ajungem la final.

Pentru rugăciunile Preacuratei Tale Maici și ale tuturor sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi!
O zi binecuvântată de Domnul!
p. Ignatie