Aerul este întotdeauna împrejurul nostru şi în neîncetată lucrare, însă noi simţim cu adevărat aerul numai atunci când suflă vântul și abia atunci vorbim despre aer. Aşa cum un om tuberculos se gândeşte necontenit la aer, tot astfel şi omul ce-şi cunoaşte starea de cădere, se gândeşte neîncetat la Dumnezeu – pentru că şi unul şi celălalt sunt siliţi să cugete necontenit la leac şi la doctor.
Noapte sfântă, în pace, sfetnic spre înțelepțire!
p. Ignatie
