Egoismul nu se poate îndreptăţi prin natură. Oamenii se grăbesc foarte să arunce vina asupra altuia pentru răul săvârșit. Iar natura se călăuzeşte după oameni, rânduindu-și firea după stările sufleteşti ale omului. Câtă vreme Adam a ascultat sfatul lui Dumnezeu, natura i s-a supus. Când însă Adam el s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, natura s-a răzvrătit împotriva omului. Aşa cum anumite gânduri, dorinţe sau patimi puternice lucrează asupra întregului trup, tot astfel şi starea sufletească, firea, credinţa şi moralitatea omului lucrează asupra întregii naturi de la un capăt la altul. Răutatea omului poate umple întreaga natură de răutate, iar mila omului poate preschimba întreaga natură prin milostivire. La noi şi astăzi poporul crede că ploile, seceta, grindina, anii roditori ori neroditori, sănătatea şi molimele ţin de curăţia morală a poporului. Aceasta este cea mai veche şi neclătinată credinţă din popor. Pentru sfinţi, natura este ascultătoare, blândă și milostivă; pentru cei necuraţi și plini de ei, natura este răzbunătoare. Natura este, aşadar, oglinda sufletului omului. Aşa cum este omul, aşa este şi natura, care îl oglindește întocmai. Nu există nici o lege a egoismului în natură. Dar oamenii egoişti, când ajung la culmea egoismului, îşi privesc faţa urâţită în oglinda naturii şi pun urâţenia lor pe seama oglinzii. Dar când, oare, a dat oglinda socoteală de chipul hidos pe care l-a reflectat cu fidelitate?
Noapte sfântă, în pace, sfetnic spre înțelepțire!
p. Ignatie
