În timpul unei bătălii cruciale, un general a hotărât să atace, cu toate că armata sa era cu mult depăşită numeric de inamic. El era încrezător în victorie pentru că se bizuia pe Dumnezeu, dar oamenii săi erau cuprinşi de îndoială. În drum spre câmpul de luptă s-au oprit la o biserică și s-au rugat cu toții. După ce s-a rugat împreună cu soldaţii săi, generalul a scos o monedă şi a zis:
– Voi arunca acum moneda. Dacă iese cap vom câştiga, căci Dumnezeu voiește să câștigăm, dacă iese pajură vom pierde. Acum e momentul pentru ca destinul să ni se arate.
Zis şi făcut. A aruncat moneda în aer. Toţi aşteptau cu nerăbdare să vadă ce le-a hotărât soarta. A ieşit cap. Soldaţii au răsuflat uşuraţi. Plini de încredere au atacat inamicul şi au repurtat o victorie strălucitoare.
După bătălie un locotenent remarca:
– Nimeni nu poate schimba destinul!
– Într-adevăr! i-a replicat generalul şi i-a arătat locotenentului moneda falsificată, Aceasta avea capul pe ambele părţi.
– Dumnezeu nu predestinează pe nimeni. Ce judecată ar mai putea fi aceea de pe urmă? A crede înseamnă și a avea încredere! Mulți spun că nu au credință, dar au încredere. Eu astăzi am avut încredere în Dumnezeu și am biruit!

Pentru rugăciunile Preacuratei Tale Maici, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi!
O zi binecuvântată de Domnul!
p. Ignatie