Călătorind prin ţară, un călogăr bătrân întâlneşte un păstor şi rămâne cu el câteva zile, ajutându-l să-şi pască turma. La sfârşitul fiecărei zile, păstorul lua într-un blid, cel mai bun lapte, pe care îl aşeza, departe de locul de înnoptat, pe o piatră.
– Pentru ce pui laptele acolo? a întrebat Moise.
– Este lapte pentru Dumnezeu! a răspuns cu veneraţie păstorul.
Mirat Avva Moise cere lămuriri:
– Cum aşa?
– În fiecare seară iau laptele cel mai bun şi-l dau ofrandă lui Dumnezeu!
Văzând simplitatea omului, Avva Moise a zâmbit şi l-a întrebat foarte serios :
– Şi Dumnezeu îl bea?
– Da! a exclamat sigur de sine păstorul. Dumnezeu bea laptele, pe care i-L ofer!
Moise se hotărăşte să lumineze pe sărmanul naiv:
– Dumnezeu este Duh, El nu cunoaşte setea şi foamea şi nu are deloc nevoie de laptele tău.
– Eu găsesc, dimineaţa, blidul gol şi cred că Dumnezeu îşi potoleşte setea cu acest lapte.
– Nu, nu Dumnezeu bea laptele tău! La noapte să veghem vasul, să vedem cine bea laptele.
Convins că Dumnezeu bea laptele şi curios să vadă aceasta, cu proprii ochi, păstorul se aşează împreună cu bătrânul la pândă. În toiul nopţii, la lumina lunii, păstorul vede cum un animal micuţ se apropie de blid şi bea laptele lăsat pentru Dumnezeu. Dimineaţa, foarte trist, cu faţa întunecată şi inima strânsă, păstorul îi dă dreptate călugărului..
– Ai avut dreptate, o vulpe bea laptele meu!
În noaptea următoare, Dumnezeu i se arată bătrânului şi-i spuse: ”Este adevărat că sunt Duh, dar am primit cu bucurie ofranda de iubire a păstorului şi neavând trebuinţă de acel lapte, îndreptam într-acolo un animal înfometat, care avea nevoie de hrană. Tu ai lăsat animalul fără hrană, pe om fără bucuria şi liniştea că Eu îi primesc curata şi smerita ofrandă, iar pe Mine, fără iubirea cuprinsă în gestul omului”.
Pentru rugăciunile Preacuratei Tale Maici și ale tuturor sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi!
O zi binecuvântată de Domnul!
p. Ignatie