Doi țărani aveau o arie comună unde-și treierau grânele. Unul dintre ei era necinstit, celălalt, onestitatea însăși. Ambii treieraseră în aceeași zi bucatele lor și fiecare își lăsase grâul în arie până în ziua următoare. Cel necinstit se gândi să fure în noaptea următoare din grânele vecinului și, spre a le recunoaște, așternu pe ele, de cu seară, o pătură.
Întâmplător, veni și celălalt țăran în seara aceea la arie și vâzând grânele acoperite, își zise: ”Ce om bun este vecinul meu! A acoperit grânele mele ca nu cumva să plouă și să mi se strice. Dar nu voiesc nici eu să fiu mai puțin cinstit. Mai bine să se strice grânele mele decât ale acestui om, atât de binevoitor…”.
Luă apoi pătura și acoperi grămada celuilalt. Noaptea, hoțul se duse acolo, pipăi pătura și își umplu sacul din grămada acoperită. A doua zi, venind în arie, constată cu rușine că grămada vecinului era intactă și că, de fapt, își furase propriul grâu.
De câte ori, oare, în viață nu-și fură omul singur pălăria și, din lăcomie, se păgubește pe sine!
Pentru rugăciunile Preacuratei Tale Maici și ale tuturor sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi!
O zi binecuvântată de Domnul!
p. Ignatie
