În urmă cu opt secole, în insula Sicilia domnea împăratul Sfântului Imperiu Roman, Frederic al II-lea. Deoarece oamenii de acolo vorbeau o limbă diferită de cea germană, deseori se întreba: `Care limbă este de fapt cea adevărată? Ce limbă începe omul să vorbească de la sine?`. Pentru a afla acest lucru făcu următorul experiment: trimise câţiva servitori într-o creşă, unde erau îngrijiţi şi crescuţi copiii abandonaţi de părinţii lor, să-i aducă 50 de prunci care erau doar de câteva zile sau săptămâni şi care încă nu puteau să vorbească. Împăratul porunci apoi ca fiecare din aceşti copii să primească o mamă adoptivă. Acestea trebuiau să le dea copiilor tot ceea ce aveau nevoie pentru a creşte mari. Doar un lucru nu aveau voie să le dea- iubire. Nici un cuvânt de iubire, niciun zâmbet. Se povesteşte că aceşti copii n-au învăţat nici o limbă. Toţi au rămas muţi. Nu au învăţat nici să vorbească, nici să se joace, nici să lucreze. De asemenea, nu au învăţat nici să se bucure şi nici să mulţumească. Nu au învăţat nici să gândească, nici să întrebe şi nici să iubească. Erau dizabilitaţi. De fapt, nici unul dintre ei nu a trăit mult timp.
Pentru rugăciunile Preacuratei Tale Maici și ale tuturor sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi!
O zi binecuvântată de Domnul!
p. Ignatie
