Un pustnic văzu odată într-o pădure un șoim zburând spre cuibul său cu o bucată de carne în plisc. Ajuns la cuib, sfâșie carnea în multe bucățele și începu să hrănească un pui de cioară rănit. Pustincul minunăndu-se că un șoim îngrijea un pui de cioară se gândi: “Dumnezeu mi-a dat un semn. El nu uită nici măcar un pui de cioară rănit, a făcut, iată, ca acel șoim înspăimântător să hrănească o pasăre rănită și lipsită de ocrotire, pe care altfel ar fi mâncat-o. Înțeleg de aici cum Dumnezeu dă tuturor ființelor cele de care au trebuință; și noi ne preocupăm într-atât de noi înșine…De acum încolo voi înceta să mai am grijă de mine! Dumnezeu m-a făcut să pricep ce am de făcut. Nu am să-mi mai caut de mâncare! Dumnezeu nu lasă în părăsire pe niciuna dintre creaturile sale: nu mă va abandona nici pe mine.”
Zis și făcut: se așeză acolo în pădure și nu se mai clinti din loc: se ruga și iar se ruga; nu făcea nimic altceva. Rămase astfel timp de trei zile și trei nopți, fără a bea vreun strop de apă sau să ia vreo îmbucătură de mâncare, tot așteptând să-I vină ajutor de undeva. După aceste zile, pustnicul era atât de slăbit, încât nu mai era în stare nici să ridice mâna. Cum era așa lipit de putere, adormi. Și iată că în vis i se arată un înger care privindu-l cu tristețe îi spuse: „Este adevărat că semnul era pentru tine. Dar tu trebuia să înveți a urma pilda șoimului, nu pe cea a ciorii!”
Pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și ale tuturor sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi!
O zi binecuvântată de Domnul!
p. Ignatie
