Când omul se ridică până la Dumnezeu, el se află în răpire duhovnicească. Când Dumnezeu se coboară în lume, El se află în extaz. În răpirea sa, omul este nelucrător. În extazul Său, Dumnezeu este lucrător. Aceea este cea mai deplină nelucrare a omului, aceasta este cea mai deplină lucrare a lui Dumnezeu. În Iisus Hristos se arată extazul personalizat al lui Dumnezeu în lume şi al lumii în Dumnezeu.
Când vom începe să împlinim cu râvnă fierbinte învățăturile dumnezeiești, harul, luminând toate simțurile noastre printr-o adâncă simțire, pe de o parte va arde amintirile noastre, iar pe alta parte, îndulcind inima noastră cu pacea iubirii cea nesfârșită, va face să țâșnească, adânc în noi, izvor de gânduri duhovnicești..
Aceasta se întâmplă foarte des celor care, având în inimă pomenirea neîncetată a Domnului, s-au apropiat de desăvârșire.
Noapte sfântă, în pace, sfetnic spre înțelepțire!
p. Ignatie
