Hristos a înviat !
Într-un sat trăia un om foarte sărac ce avea mulți copii.
El a plecat să-și câștige pâinea în alt sat din apropiere.
După o săptămână de lucru, a primit drept plată pentru munca lui un sac de grâu.
S-a bucurat bietul om, căci șapte guri flămânde îl așteptau acasă. Cu sacul în spinare, pentru a nu cheltui nimic pentru călătorie, mergea săracul pe arșița dogoritoare, suflând din greu. Obosit, s-a oprit la marginea drumului, la umbra unui copac.
Deodată, a văzut venind prin praful drumului o trăsură frumoasă trasă de patru cai. În lumina soarelui, hamurile telegarilor și hainele vizitiului sclipeau de-ți luau ochii. Un domn, îmbrăcat în haine scumpe, ședea în fața trăsurii.
Săracul, orbit de atâta frumesețe și bogăție, privea uimit și nu-și veni să creadă când trăsura se opri în dreptul lui; iar bogatul, întinzând mâna, îi spune:
– Dă-mi și tu ceva!
– Dar eu sunt sărac, domnule, nu am nimic de dat.
– Dă-mi și tu ceva! A vorbit din nou bogatul.
Săracul l-a privit îngândurat.
– Dă-mi și tu ceva! cerut a treia oară, străinul.
Pentru a scăpa de el, nevoiașul a dezlegat sacul și luând cu zgârcenie un bob, l-a întins, zicându-i:
– Iată ține o fărâmă din pâinea copiilor mei.
Bogatul primi bobul și făcu semn vizitiului să meargă înainte. Porni cu povara pe umeri și săracul.
Ajuns acasă, a răsturnat boabele din sac pentru a le trimite la moară. Dar mare a fost mirarea tuturor când văzură strălucind în grămada răsturnată, un grăunte de aur.
Acum se făcu lumină în mintea omului și pricepu că darul lui – bobul de grâu – îi fusese întors înmiit, prin trimisul lui Dumnezeu.
– O! De-aș fi fost mai darnic, cât de multe boabe de aur aș fi avut acum! De ce nu am dat un pumn măcar?
Pentru rugăciunile Preacuratei Tale Maici și ale tuturor sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi!
O zi binecuvântată de Domnul!
p. Ignatie
