Macarie cel Mare se ruga în chilia lui când auzi o voce care-i zise:
– Tu, Macarie, nu ai ajuns încă la gradul de perfecţiune al celor două femei care trăiesc la marginea cetății.
Dis-de-dimineaţă, ajutat de bastonul său, se duse la locul acela. Ajuns acolo, bătu la poartă şi una din cele două femei veni să-I deschidă. Macarie şezu şi le chemă pe cele două femei. Ele veniră şi se aşezară alături de el. Bătrânul Macarie le zise:
– M-am ostenit mult să ajung până la voi. Acum, deci, ziceţi-mi care sunt faptele voastre cele bune?
Cele două femei răspunseră că în acea noapte ele nu stătuseră departe de bărbaţii lor. Apoi întrebară:
– Ce fapte bune am fi putut atunci face?
Macarie totuşi insistă. Dorea să cunoască faptele lor. Acestea spuseră atunci:
– Noi, mai înainte nu eram nici măcar rude între noi, apoi ne-am măritat cu doi bărbaţi care erau fraţi între ei. De 15 ani locuim în aceeaşi casă. Nu ne amintim să ne fi certat sau ca una dintre noi s-o fi insultat pe cealaltă. Am petrecut aceşti ani în linişte şi pace. La un moment dat s-a născut în inima noastră, însă, dorinţa de a intra într-o mănăstire de fecioare şi am cerut părerea soţilor noştri, care nu au acceptat propunerea noastră. Şi deoarece nu puteam realiza dorinţa noastră, am făcut un legământ cu ei în faţa lui Dumnezeu: până la moarte nu trebuie să iasă vorbe goale şi inutile de pe buzele noastre.
Părintele Macarie le ascultă şi apoi le spuse:
– Într-adevăr, ceea ce contează nu este să fii fecioară sau măritată, monah sau mirean.
Pentru rugăciunile Preacuratei Tale Maici și ale tuturor sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi!
O zi binecuvântată de Domnul!
p. Ignatie
