O vulpe văzu odată o grădină încărcată de toate bunătățile. Dar grădina era apărată cu ziduri înalte pe care vulpea nu le putea sări. Ce aș putea face să intru în grădina? Se întreabă vulpea. Umblând de jur-împrejurul zidului, dădu peste o gaură în zid, dar gaura era prea îngustă să se poată strecura în ea. Tot gândindu-se și judecându-se ce-I de făcut, vulpea își zise: Știu ce voi face! Voi răbda foame câteva zile, voi slăbi și voi încăpea prin gaură. Zis și făcut. După trei zile de foame, vulpea se strecură prin gaură și, ajungând la poame, se ospătă din belșug. Dar după câteva zile își aduse aminte că trebuie să iasă iar de aici, mai ales că sosise vremea culesului. Însă, alt necaz: se îngrășase de-a binelea și nu mai încăpea pe gaură. Ce-i de făcut? Nu-i alt mod să scap de aici – își zise vulpea necăjită – decât să mă pun iarăși pe foame și răbdare, să slăbesc. Răbdă iar trei zile și, slăbind, se strecură afară. Când se văzu scăpată, uitându-se spre grădina cu poame, zise: Frumoasă mai ești tu, grădină, și frumoase sunt poamele tale, dar ce folos am avut eu din ele? Cât am mâncat, atât am răbdat. Cum am intrat, așa am ieșit.
Pentru rugăciunile Preacuratei Tale Maici și ale tuturor sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi!
O zi binecuvântată de Domnul!
p. Ignatie
