Într-o după-amiază, o tânără domnişoară s-a întors acasă, după o zi grea, cu multe probleme şi acum era obosită şi supărată. Mama ei, s-a grăbit să-i iasă în întâmpinare și, ca orice mamă, a văzut de îndată tristeţea din sufletul fetei şi a căutat să o liniştească.
– Mai lasă-mă în pace, mamă! Crezi că toate se pot rezolva aşa, cu una, cu două? Nici nu ştii despre ce-i vorba.
– Dar îmi poţi povesti, i-a răspuns, cu răbdare, mama. Poate te-aş putea ajuta…
– Cu ce să mă ajuţi, cu sfaturi? M-am săturat de atâtea întrebări şi sfaturi. Lasă-mă în pace! a mai strigat tânăra fată şi a plecat în grabă, trântind uşa.
Spre seară, când s-a mai liniştit, când şi-a dat seama de greşeala ei, de supărarea pe care i-o pricinuise, cu siguranţă, mamei și întorcându-se acasă şi-a găsit mama aşteptând în fotoliul din faţa ferestrei, cu capul în piept, de parcă ar fi adormit. Dar ea murise, murise de inimă chiar în după-amiaza aceea. Zadarnice au fost lacrimile ce au urmat, zadarnică a fost toată durerea fetei. Mama murise şi ultimele cuvinte pe care le auzise de la copilul ei fuseseră: Lasă-mă în pace! Acest lucru o durea cel mai tare pe tânăra fată: mama murise fără ca ea să-i fi spus, de fapt, cât de mult o iubeşte, câtă nevoie are de prezenţa ei, de sfaturile ei, de dragostea ei – dragoste de mamă.

Pentru rugăciunile Preacuratei Tale Maici și ale tuturor sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi!
O zi binecuvântată de Domnul!
p. Ignatie