Hristos niciodată nu a făcut vreo observaţie asupra aspectului vreunui om. El nu i-a spus lui Zaheu: „Cât eşti de mic!”, nici lui Iuda: „Cât eşti de urât!”, nici slăbănogului: „Cât eşti de slab!”, nici leprosului: „Cât de rău miroşi!” El a petrecut neîntrerupt cu realitatea din oameni, cu sufletele adică – pentru că sufletul le vorbea sufletelor, şi sufletul tămăduia şi ridica sufletele. Hristos a socotit la fel de nepotrivit să vorbească despre aspectul oamenilor adunaţi, aşa cum oamenii serioşi socotesc nepotrivit să vorbească despre hainele celor de faţă. De aceea, când îţi vorbeşte omul, nu te gândi la aspectul lui, nu cerceta trupul lui, ci priveşte la sufletul lui, cercetează sufletul lui, deprinde-te cu sufletul lui – şi atunci îl vei înţelege. Când vorbeşti cu un om, nu te gândi la trupul tău, nici la al lui, ci cugetă la sufletul tău şi la al lui, repetându-ţi în sine acestea: „Iată, sufletul vorbeşte sufletului şi sufletul petrece cu sufletul!” Atunci vei simţi prezenţa lui Dumnezeu între voi doi. Şi vei fi înţeles, şi vei înţelege.
Noapte sfântă, în pace, sfetnic spre înțelepțire!
p. Ignatie
