Fostul premier interimar, viceprim-ministru pentru securitate națională, ministru al afacerilor interne si al apărării naționale, Gabriel Oprea, a arătat, în mesajul transmis de 9 mai, că în această zi sunt sărbătorite momente istorice importante: “Ziua Independenţei, proclamată în 1877, Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial şi Ziua Europei. Data de 9 mai este un moment în care ne ducem cu gândul la faptele şi evenimentelor din istoria trecută şi recentă a României şi a Europei, care ne-au marcat evoluţia din punct de vedere militar, economic şi politic.
În urmă cu 148 de ani, Mihail Kogălniceanu proclama de la Tribuna Parlamentului Independența de stat a României, deschizând drumul spre recunoașterea internațională a dreptului românilor de a-și decide propria soartă. 73 de ani mai târziu, Robert Schuman, prin celebra sa declarație, deschidea o nouă pagină spre unitate și cooperare, în istoria europeană. Suntem un popor care în momentele de cumpănă a știut să aleagă drumul libertății, al democrației. Nu putem uita jertfa a peste 10.000 de ostași în Războiul de Independență, eroismul soldaților care a condus la sfârșitul celui de-al doilea război mondial și eforturile și determinarea care au animat clasa politică post-decembristă în decizia de integrare europeană a României.
Pentru noi toți, este un prilej să ne mândrim cu înaintașii noștri, care au avut curajul să se lupte și chiar să se sacrifice pentru binele comun și este o ocazie să ne reafirmăm angajamentul față de Europa unită.
Pentru a cinsti memoria eroilor, în anul 2011, prin contribuție personală, am ridicat, în Parcul Tineretului, Monumentul Eroilor militari și polițiști căzuți la datorie și l-am donat MApN.
Astăzi îmi exprim speranța că înțelepciunea europeană va găsi soluția diplomatică care să garanteze pacea și securitatea.
Omenirea a primit suficiente dovezi pentru a se convinge că bunăstarea și prosperitatea nu se pot realiza într-o lume măcinată de tensiuni, iar cetățenii știu cel mai bine că numai pacea poate asigura un viitor liniștit copiilor noștri.
În contextul geopolitic actual, cuvintele lui Robert Schuman sunt mai actuale ca niciodată: „Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporționale cu pericolele care o amenință”.
Gl.(r) Gabriel Oprea
Președintele UMPMV
Președintele PPMP