Președintele UMPMV, gl.(r) Gabriel Oprea, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Forțelor Terestre.
“Astăzi românii îl sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. 23 aprilie este, totodată, un prilej de sărbătorire a românilor curajoși și demni, care își dedică viața și cariera slujirii intereselor de securitate ale țării. Astăzi ne cinstim eroii și onorăm militarii care fac parte din cel mai reprezentativ corp al Armatei României – Forțele Terestre. Cinstim pe cei care de-a lungul timpului au luptat pentru libertate, unitate naţională şi integritate teritorială, luptând pentru a-şi urma crezul.
Am adus un omagiu etern eroilor noștri, prin ridicarea Monumentului Eroilor Militari căzuți la datorie în teatrele de operații și pe teritoriul național din Parcul Tineretului, monument realizat din fonduri proprii, în anul 2011, în timpul mandatului de ministru al apărării. Am donat acest monument Ministerului Apărării Naționale.
România are astăzi cele mai importante garanții de securitate, este parte a celei mai puternice alianțe militare – NATO – și parte a Uniunii Europene, împărtășind valorile libertății, securității și justiției. România și-a asumat responsabilități importante de când este parte a NATO, în teatrele de operații din Irak și Afganistan, în efortul luptei anti-teroriste. Actualul context de securitate și evoluțiile din regiune fac ca, de la o zi la alta, să apară amenințări și noi provocări la care trebuie să ne adaptăm. De aceea, am spus întotdeauna, este nevoie să investim mai mult în echipamente şi în tehnică, dar mai ales în pregătirea temeinică a militarilor.
Ca ministru al apărării naționale, al afacerilor interne, vicepremier pentru securitate națională și ca premier interimar, m-am preocupat de asigurarea, pentru întregul personal din sistemul de securitate națională, a unor condiţii de viaţă şi de muncă mai bune.
Totodată, am considerat că este necesar să protejăm urmașii eroilor care și-au pierdut viața în misiuni. Astfel, în mandatele mele, soțiile acestora au fost angajate în aceste institutii, iar copiii lor au primit acces în instituțiile de învățământ de profil. Pentru rezerviști, am promovat Legea 223/2015, o lege bună pentru toți beneficiarii săi.
Ca militar al Armatei Române, am încredere deplină în profesionalismul şi în calităţile morale ale militarilor noștri, ale soldaților români, demonstrate în nenumărate misiuni. Astăzi le adresez cele mai calde felicitări şi urări de succes în nobila misiune de a servi țara.
Totodată, transmit felicitări, în numele UMPMV, tuturor celor care poartă numele patronului spiritual al Forţelor Terestre, şi un sincer “La mulţi ani!”Dumnezeu să binecuvânteze Forţele Terestre ale Armatei României!
Gl.(r) Gabriel Oprea
Președintele UMPMV
Președintele UNPR”