Continuam publicarea fragmentelor din cartea “Am refuzat să-mi trădez țara”.

 

Argument – Gabriel Oprea

Această carte nu este un exercițiu de orgoliu și nici o reglare de conturi.
Este o mărturisire asumată, făcută cu responsabilitate, după ani de tăcere
în care adevărul a fost fragmentat, distorsionat și instrumentalizat.

Cele două prefețe care deschid acest volum nu sunt întâmplătoare și nici decorative.
Ele reprezintă două perspective diferite, dar convergente, asupra aceleiași realități:
un sistem de putere informal, transnațional, ideologic și mediatic, care reacționează
violent atunci când întâlnește un obstacol real. În România, acel obstacol a fost patriotismul exercitat instituțional. Nu lozincile. Nu declarațiile. Ci deciziile concrete luate în funcții-cheie ale statului.

În vara anului 2015, mai multe sondaje de opinie, inclusiv IRES, preluate și comentate de televiziuni și mass-media, indicau un nivel de 53% «încredere șimultă încredere», poziționându-mă pe primul loc între politicienii României. Exercitam atunci funcțiile de prim-ministru interimar, viceprim-ministru pentru securitate națională și ministru al afacerilor interne.

Am fost și rămân pro-american. Am fost în Biroul Oval la semnarea Parteneriatului Strategic România–SUA. Am apărat interesele NATO și ale Statelor Unite ca ministru al apărării. Tocmai de aceea, refuzul meu din 2015 de a primi în România aproximativ 3.000 de mujahedini nu a fost un act anti-american, ci o decizie de securitate națională. Nu am vrut să-mi trădez țara. Acest refuz a fost momentul de ruptură. A declanșat o operațiune de demolare publică de tip intelligence: linșaj mediatic, dosare politice, presiuni instituționale, demonizare continuă.

Patriotismul meu deranja. Ziua Tricolorului de la Miercurea Ciuc, sprijinul pentru militari și polițiști, menținerea unui guvern stabil și refuzul unor ordineexterne au devenit „probleme”. Nu întâmplător, unadintre vocile ideologice ale rețelei Soros a afirmatpublic că una dintre cele mai mari „realizări” a fostîndepărtarea mea. Această frază spune tot. În această cheie trebuie înțelese: accidentul ciudat, incendiul ciudat, dosarele mizerabile, demonizarea familiei mele și izolarea politică forțată.

Adevărul este simplu: mi-am făcut datoria față de România. Instanțele au spus clar și definitiv: fapta nu există. Istoria, însă, avea nevoie și de această mărturie. Această carte nu cere iertare. Nu cere simpatie. Cere doar onestitate.
Dumnezeu.
Patrie.
Familie.
Onoare.

 

Cuvânt înainte de Radu Theodoru, scriitor, general de flotilă aeriană, 2 decembrie 2020: “Gabriel Oprea nu a căzut, el s-a ridicat!”

Pentru mine, lansarea cărții, “Confesiuni din sufrageria lui Oprea”, depășește cu mult obișnuitul.

Vreau să mă opresc asupra unui un subtitlu: Demnitate pentru România. Noi reprezentăm o categorie socială care și crede înceea ce spune. Atunci când noi am jurat pe drapel credință Țării Românești, am și pus în practica și am și înțeles profunzimea acestui jurământ. Sunt veteran de război. Generația mea a pierdut tone de sânge, și în Răsărit și in Apus, iar atunci când am delegat, pentru că noi l-am delegat pe Gabriel Oprea să reprezinte aceste sub texteale jurământului, ne-am pus încrederea că ceea ce am jertfit noi pe câmpul de luptă, el va desăvârși în social, în politic, în economic și așa mai departe.

Ne-am întrebat, atunci când a avut această ascensiune fugeratoare, rachetă, care l-a propulsat în politic și în social, oare cât, până unde și cum va răspunde obligatiilor pe care și le-a asumat față de noi și față de ceea ce militează: demnitate pentru România. Demnitatea asta este un termen foarte larg, nu este doar o chestiune de onoare. Iata că încep să vorbesc despre niste lucruri care astăzi sunt marginalizate: ONOARE. Ce este aceea onoare?!
Această ascensiune putea urmeze două căi: 1. Să mearga mai departe. 2. Să coboare în picaj (eu sunt aviator) și să se piardă față de acolo de unde a pornit.

Ei bine, s-a întâmplat un moment, eu îi spun astral, în aceasta curbă profesională, momentul 2015, când Gabriel Oprea, general cu funcții politice pe care le cunoaștem cu toții, putea să salte dincolo de termenul acesta demnitate-onoare și să profite de oferta care i s-a făcut, să devină premier și să se asocieze unei tendințe politice care nu-l reprezenta, care nu ne reprezenta.  Nu a facut-o! În acel moment, Gabriel Oprea a câștigat adeziunea camarazilor lui din toate armele, care nu sunt altceva decât cetățeni ai acestei tări, cu o profesie putin mai restrictivă și mai dură.

Pentru noi, Gabriel Oprea nu a căzut, el s-a ridicat!

S-a ridicat deasupra obișnuitului, deasupra banalului, deasupra meschinăriei și ne-a reprezentat în ceea ce suntem esențial. Aceasta este cartea care depășește o lansare obișnuită. Are un mesaj de onoare dincolo de ceea ce se întâmplă astăzi când terfelim, defăimăm. Noi suntem noi înșine, iar uniforma pe care o purtăm reprezintă esența românismului, care este eroicul.