Federatia Sindicatelor Democratice a Politistilor din Romania “ALEXANDRU IOAN CUZA” saluta decizia Presedintelui sau de Onoare – gl. Gabriel Oprea – de a-si depune candidatura pentru un loc de deputat in Parlamentul Romaniei!
Red[m comunicatul Federației:
Avand in vedere impactul public al actiunii domnului gl. Gabriel Oprea, Biroul de Presa al Federatiei este imputernicit sa aduca la cunostinta opiniei publice urmatoarele:
Federatia intelege si sustine demersul domnului gl. Gabriel Oprea, cu atat mai mult cu cat candidatura domniei sale nu este inregimentata in cadrul niciunui partid politic.
Mai mult, conform mesajului public transmis de fostul ministru al Apararii Nationale si al Afacerilor Interne, aceasta concretizare a deciziei domnului gl. Gabriel Oprea are drept obiective actualizarea si garantarea respectarii drepturilor care se cuvin militarilor si politistilor romani – in activitate si in rezerva – apararea demnitatii si reputatiei acestora si familiilor acestora.
In ultimii ani, la fel ca si in perioada in care a ocupat cele mai inalte functii in Guvernul Romaniei, domnul gl. Gabriel Oprea a demonstrat ca isi respecta cuvantul dat si ca notiunile de patriotism, camaraderie si interes superior al Natiunii Române reprezinta valori fundamentale si nu vorbe goale.
Gl. Gabriel Oprea este demnitarul care a initiat si promovat Legea 223/2015, o lege justa care nu numai ca a demonstrat ca pensiile militarilor si politistilor nu sunt pensii speciale, ci pensii de serviciu cuvenite pentru serviciile aduse tarii si Poporului Roman.
Federatia isi exprima credinta ca domnul gl. Gabriel Oprea va reusi atat sa obtina un loc in legislativ, dar mai ales ca va reusi sa redea onoarea ofiterilor si subofiterilor aflati in serviciu public de aparare a Romaniei, a drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, a ordinii statului de drept.
Respect domnule gl. Gabriel Oprea!
Respect pentru fiecare!
Respect tuturor!”, se spune în comunicatul semnat de comisar-sef de politie Christian Ciocan.