DOSARUL FORMELOR FĂRĂ FOND / În cazul “Manole” alias Isaărescu, CNSAS a aplicat prezumția de vinovăție și nu legea

E greu să scrii istorie după dosarele de la CNSAS. Riscul cel mai mare, în acest caz, este acela de preluare fără o analiză critică a documentului, caz în care această istorie riscă să fie scrisă după partitura Securităţii. E şi cel mai recent caz trimis în instanţă de către Consiliu, cel al lui Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României.

Institutul de Economie Mondiala – locul in care Securitatea stabilea regula jocului

La sfirsitul lunii mai a.c., o “Nota de constatare” a Directiei de Investigatii arata ca Mugur Isarescu a fost recrutat ca “persoana de sprijin” cu pseudonimul “Manole” si punea pe masa Colegiului doua note informative semnate cu acest nume. De aici insa a plecat catre instanta (Sectia de Contencios a Curtii de Apel Bucuresti) o “Actiune in constatare”, in care Isarescu e catalogat drept “informator” al Securitatii, ceea ce e cu totul altceva. Se pune intrebarea de ce prin falsificarea celor scrise in “Nota de constatare” a fost semanata aceasta confuzie.

Raspunsul rezida mai intii in a da “greutate” si a prezenta intr-o lumina deformata recrutarea repetata a lui Mugur Isarescu de catre Securitate, asa cum apare ea in documente, drept un fel de “exces de zel”, o “prezentare voluntara” la datorie. Ceea ce nu este real. Un membru de partid nu putea fi utilizat nici macar ca “persoana de sprijin”, daramite ca informator, decit pe o perioada limitata la sase luni si numai cu acceptul secretarului organizatiei superioare de partid.

Ceea ce in cazul lui Isarescu s-a facut abia in 1986 – si nu pentru ca Securitatea “incalcase normele”, cum din nestiinta se arata in “Actiunea in constatare” a CNSAS, ci pentru ca abia de atunci “persoana de sprijin” a trecut din reteaua unui rezident, care “raspunsese” pina atunci de Insitut, direct sub controlul unui ofiter operativ care “lucra” Insitututul de Economie Mondiala si care nu-si putea permite sa incalce regulamentele, mai ales ca acolo erau tovarasi care-i puneau lui Ceausescu zilnic pe masa rapoartele cu mersul economiei in lume. Treaba lui era sa se asigure ca totul merge in liniste, ca nimeni nu “fluiera in biserica”, sau, mai grav, “defecteaza”, cu atit mai mult cu cit au avut des prilejul sa o faca. Asa, cit si probabil prin rapoartele pe care cercetatorul Mugur Isarescu era obligat sa le dea la intoarcerea in tara, dupa deplasarile in strainatate, se explica aparitiile sale succesive in tabelele de evidenta din cuprinsul dosarului “de obiectiv” – si nu printr-un aparent “exces de zel” in a da informatii la Securitate, cum prezinta CNSAS deformat situatia.

Ceea ce mai omite in mod deliberat “Actiunea in constatare” adresata de Colegiul CNSAS catre Curtea de apel Bucuresti este contextul in care s-au petrecut faptele si care nu poate fi ignorat – si nu vorbim aici de un context general-istoric, ci de particularitatea cadrului legal in care se opera, de caracterul cu totul special al Institutului de Economie Mondiala, locul de munca de atunci al guvernatorului BNR Mugur Isarescu, statuat ca atare in legislatia timpului.

Dupa cum reise din actele CNSAS si am aratat deja, Isarescu a fost mai intii sub controlul unui “rezident” al Securitatii, un fel de securist-pensionar cu jumatate de norma de “ceist” si nu un ofiter operativ) in cadrul acestei “unitati socialiste” cu caracter special, cum era Institutul de Economie Mondiala.

Potrivit dispozitiilor art. 51 din Legea 23/1971, care proteja secretul de stat in Romania socialista, unitatile si locurile de munca de importanta deosebita pentru apararea secretului de stat au fost stabilite de primul ministru, la propunerea ministrului de interne. O prima asemenea lista a fost elaborata in 1972, apoi prin Decizia nr.4/1983, ale carei ratiuni, potrivit variantei oficiale, erau cele legate de ,,dezvoltarea impetuoasa a economiei nationale, a cercetarii stiintifice si productiei, perfectionarea structurilor organizatorice a tuturor sectoarelor de activitate”. Ea cuprinde 223 unitati si locuri de munca de importanta deosebita pentru apararea secretului de stat, pentru ,,stabilirea relatiilor de serviciu cu cetatenii straini in ministere, alte institutii centrale, intreprinderi si obiective economice”.

Printre acestea figura si Institutul de Economie Mondiala. Acest obiectiv a fost intial sub supravegherea Diviziei de Protectie din cadrul Directiei de Informatii Externe (DIE) pentru ca mai apoi, incepand cu anul 1978, sa fie infiintata U.M. 0195, o unitate de securitate cu mult mai puternica, cu atributii si posibilitati mult sporite, care a preluat supravegherea tuturor institutiilor care, prin obiectul de activitate presupuneau legaturi cu strainatatea. Era atat de solida incat supraveghea inclusiv spectrul politic (membri CC, in afara cuplului Ceausescu). Din punct de vedere juridic, accesul strainilor in asemenea “locuri de munca” de importanta deosebita era reglementat in capitolul 5, art. 48-55 din legea 23/1971, iar Hotararea Consiliului de Ministri nr. 18/14 ianuarie 1972, care nu a fost data publicitatii, stipula ca, in privinta stabilirii directe a relatiilor cu strainii a organizatiilor socialiste si salariatilor acestora ca ele au loc sub un control strict (al Securitatii, e de inteles), iar Decretul Consiliului de Stat nr. 408/26 decembrie 1985 introducea noi reglementari, pentru ca acest control sa devina total: relatiile de serviciu cu cetatenii straini urmau sa fie mai bine controlate, fiind posibile numai pentru cei “din rindul cadrelor binecunoscute si verificate, cu avizul organelor Departamentului Securitatii Statului”. In aceste conditii, nu e de mirare ca, prin natura sa specifica, Insitutul de Economie Mondiala nu era numai sub atenta lupa a Securitatii, pentru a fi pazit de spioni, dar si ca, avind asemenea “relatii cu strainii”, majoritatea cercetarorilor figureaza, cum n-a putut sa nu dezvaluie Emilia Sercan in articolul ei, si drept “persoane de sprijin”. Iar Mugur Isarescu era unul dintre ei. Intr-o societate inchisa, bazata oricum pe reguli normative mai mult sau mai putin arbitrare ce excludeau posibilitatea optiunii individuale, Institutul de Economie Mondiala era de doua ori mai supus presiunilor Securitatii, pentru ca nimic sa nu se “scurga” de aici.

Institutia se afla deci cu prioritate in atentia contraspionajului Securitatii, care in confomitate cu atributiile sale (care ar trebui sa fie cunoscute Colegiului CNSAS), intre altele “organizeaza si desfasoara munca informativ-operativa” in cadrul unor institutii stabilite de Securitate, din dispozitia conducerii superioare de partid. Institutul de Economie Mondiala era, cum am vazut, la loc de frunte printre acestea. Personalul de aici avea acces la fluxuri de stiri de la canale de informatii din occident si, prin natura profesiei, dese relatii cu cetateni straini, asupra carora erau obligati toti sa informeze organele de Securitate conform reglementarilor, precum si deplasari in strainatate, in urma carora, in conformitate cu alte reglementari erau obligati, la intoarcere, sa prezinte in detaliu rapoarte asupra lor, la securistul sau rezidentul Securitatii din unitate.

Conform “Normelor privind competentele, atributiile si sistemul de lucru referitoare la avizarea persoanelor care se deplaseaza in strainatate, in interes de serviciu sau personal, nr. D/0012391 din 29 iunie 1987”, pe care le-am facut publice, ca si restul documentelor citate aici inca din 2002, in cartea mea “Banalitatea raului. O istorie a Securitatii in documente (1949 – 1989)”, norme care au fost elaborate de Securitate, “persoanele care se deplaseaza in strainatate la specializare trebuie sa fie, de regula, surse ale organelor de Securitate, cu respectarea hotaririi de partid ce reglementeaza aceasta problema”. Este cazul mai ales al cercetatorilor Insitutului de Economie Mondiala, prin care s-a aflat si Mugur Isarescu.

Mai mult decit atit, Securitatea a folosit institutia drept paravan pentru actiuni speciale de informatii in afara tarii, pentru “acoperirea” unor spioni ai sai, ceea ce o indriduia pe Emilia Sercan in articolul amintit la inceput, inclusiv sa ii confere lui Mugur Isarescu, doar in baza acestei practici, dar fara a avea vreo alta dovada, calitatea de “ofiter acoperit”. Asa cum CNSAS il face acum “informator”, ceea ce nici asta n-a fost.

“Manole”, apa calda, autobuzul 168 si ce lipseste de fapt dosarului sau

Asupra continutului “notelor” date de “Manole”, pseudonimul folosit in cazul “persoanei de sprijin” Mugur Isarescu, nici nu stiu daca mai are rost sa insist.Toate materialele care ii pot fi atribuite sint caracterizari (intr-o covarsitoare majoritate) pozitive ale colegilor de serviciu si care erau solicitate ca material de personal de catre ofiterul acoperit in intalnirile care aveau loc in biroul de cadre al IEM. S-au retinut doua, pentru ca, cu greu, in ele s-a gasit ceva care ar aduce cit de cit cu definitia de “colaborator al Securitatii” potrivit legii, si anume “persoana care a furnizat informatii, precum note si rapoarte scrise prin care se denuntau activitatile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist si care au vizat ingradirea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului”. Prima o priveste pe o colega a lui “Manole” care “are rabufniri destul de dese fata de aspecte sociale, precum transportul in comun din Drumul Taberei (acuza ca ii rapeste mai mult de o ora), incazirea locuintei, in care traieste, aprovizionarea cu alimente, programele de televiziune, Are tendinta de a face comparatie cu alte tari socialiste” si a doua pe un diplomat britanic, care comenta ca e frig si in apartamentele lor, nu numai ale bucurestenilor. Atit. E de ris. Nicio analiza “teleologica”, invocata de “Actiunea in constatare”, de natura deci de a cauta scopul lui Mugur Isarescu in natura lucrurilor (aceea de a raporta la Securitate, atunci cind era chemat) nu poate da drept rezultat intentia de a face rau cuiva. Numai interpretarile Colegiului CNSAS, care depasesc si modifica datele “notei de constatare” a Directiei de Investigatii o fac, pornind de la prezumtia de vinovatie. E, de la un cap la altul, o depasire a spiritului legii la care am lucrat, nu stiu daca o folosire a ei in plata unor polite, ori in obtinerea vreunui beneficiu de imagine. Nici una, nici alta nu au legatura cu adevarul. Apropos de “analiza teleologica” a Colegiului CNSAS, daca Securitatea i-ar fi luat in obiectiv pe toti cei care se plingeau de mersul autobuzelor sau de apa calda si caldura, atunci populatia Romaniei ar fi trebuit sa se imparta in doua, jumatate care o urmareste pe cealalta jumatate.

Si toate acestea, mult-invocatele “note” ale lui “Manole” au fost date intr-o vreme in care totul se formalizase. In multe cazuri se formalizase chiar si “colaborarea” cu Securitatea, in conditiile in care un securist era obligat sa aiba, in propria retea, 40 de “surse” (incluzind “gazdele” caselor de intilniri cu acestea, ceea ce face ca, in dosarele de urmarire informativa cantitatea de “maculatura” sa fie una imensa. Asa se facea, de exemplu, ca un ofiter de securitate de la o uzina din Zalau alcatuia, de pilda, o nota privind starea de spirit a muncitorilor de acolo, imediat dupa evenimentele de la Brasov, din 15 noiembrie 1987. Fini “patrioti”, asa-zisele sale “persoane de sprijin” raportau discutii dintre muncitorii care infierau la unison, dar pe diferite tonuri, huliganismul de care dadusera dovada colegii lor de la Uzina de Autocamioane din Brasov, ca intr-o sedinta de partid ad-hoc.

Sedinta care, peste timp, pare sa fi avut loc si la Colegiul CNSAS, cind fara nicio baza serioasa, s-a decis transformarea “Notei de constatare” a Directiei de Investigatii in actiune in instanta impotriva “informatorului” Isarescu. Infierindu-l pe acesta, documentul adresat catre Curtea de Apel Bucuresti pare scris de condeiul unui Corneliu Vadim Tudor, reinviat si transformat in justitiar anticomunist. Documentul cu antetul CNSAS apeleaza la “interpretari teleologice”, dupa cum isi numesc ei lungile asertiuni pe marginea interpretarii legii prim prisma prezumtiei de vinovatie, ori citeaza pe larg si fara rost din Raportul “Tismaneanu”, pentru a conchide ca acele doua singure note gasite, impotriva celor doua persoane “ar fi putut sa se desfasoare actiuni de investigare din partea Securitatii” (sa nu uitam, unul era diplomat strain – n.n.).

Istoria, in opinia Colegiului CNSAS, se scrie cu “daca”, iar “drobul de sare” ia locul informatiilor concrete, a dovezilor, in lipsa carora, ceea ce ar trebui sa fie un document juridic, caracterizat prin exactitate, abunda in schimb de tot felul de consideratii, precum ca “prin furnizarea acestor informatii, piritul a constientizat ca asupra persoanelor la care s-a referit in delatiunile sale se pot lua masuri de urmarire si verificare si, prin urmare, a vizat aceasta consecinta”.

Las la o parte ca cele doua “note” privitoare la transportul in comun si incalzirea apartamentelor ale lui “Manole” au devenit brusc “delatiuni”. Daca cei din Colegiul CNSAS chiar au reprezentarea ca Securitatea lua in seama comentariile privind apa calda si raritatea autobuzelor 168, ma indoiesc serios de discernamintul lor. In schimb, in mod voit si grav, fac abstractie de ceea ce lipseste din “dosarul” lor: potrivit articolului 37 din reglementarile interne cu privire la “reteaua informativa” citate deja ale Securitatii, in vigoare la data in care in opinia lor “Manole” era “informator”, se arata ca “informatorilor, persoanelor de sprijin si rezidentilor li se intocmesc dosare personale si mape-anexa”.

La articolul 38 al acelorasi reglementari se arata ca “dosarele personale contin: opisul materialelor aflate in dosar; avizul dat de organele superioare de partid (fara exceptie, era obligatorie aprobarea scrisa data de secretarul de partid) tabel cu cadrele care au cunostinta de faptul ca persoana este in reteaua informativa de Securitate; tabel cu relatiile de interes operativ ale persoanei din retea; tabel cu evidenta recompenselor; materiale de studiu si verificare; rapoartele cu propunerile de recrutare si, respectiv, asupra modului in care s-a efectuat recrutarea; angajamentul de colaborare; nota privind modalitatile de realizare a legaturii si casele de intilniri sau de lucru, in care a fost introdusa persoana din retea”, adica Mugur Isarescu, alias “Manole”. Toate aceste documente lipsesc din “Actiunea in constatare”, pentru ca n-au fost gasite nici in dosarele de urmarire informativa a “obiectivului” Insitututul de Economie Mondiala. Si trebuie sa precizez ca asemenea reglementari care priveau reteaua informativa nu erau facultative; vorbim, totusi, de Securitate.

Nimic din toate acestea! Dar multe alte consideratii si incriminari, pentru ca sa poata fi ascunsa evidenta – si anume ca, daca “Manole” nu s-ar afla acum taman in “turla” Bancii Nationale, nici cazul sau n-ar exista.