Geopolitica vaccinurilor sau diplomaţia vaccinurilor înseamnă, în esenţă, mesajul strategic sau de politică externă pe care cineva îl transmite prin intermediul achiziţiilor sau donaţiilor de vaccinuri. Totul devine simbolistică fundamentală.

În momentul în care tema zilei este pandemia şi imunizarea, inclusiv mesajele de politică externă se livrează pe acest ecran asupra căruia sunt aţintite privirile tuturor.
A urmări cine şi cui cedează sau vinde vaccinuri, cine de unde cumpără, cine împarte porţia lui şi cu cine – înseamnă a construi o hartă a geopoliticii vaccinurilor care reproduce, coerent, geografia de putere la nivel global.
Astăzi decupăm doar o felie din această poveste despre care am mai vorbit.

Ungaria îşi dezveleşte braţul spre Est, iar Rusia şi China triumfă diplomatic 

Pe 27 februarie, preşedintele Ungariei, Janos Ader, se imunizează cu vaccinul chinezesc Sinopharm, iar fotografia sa ajunge în toată presa chineză, ca o probă a succesului acestui vaccin în spaţiul Uniunii Europene. După o zi, pe 28 februarie, însuşi premierul Ungariei, Viktor Orban, se vaccinează şi el cu acelaşi antidot, cu un efect mediatic şi mai pregnant.

Efectul este indiscutabil. Ultimul pe această listă, Ministrul Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior al Ungariei, Péter Szijjártó, se imunizează cu vaccinul Sputnik, devenind, la rândul său, principalul vehicul de propagandă al succesului vaccinului rusesc în UE. Să mai spunem, în treacăt, că ţara vecină este singura din UE care a deschis porţile vaccinului rusesc înainte ca el să fie certificat de agenţiile europene de specialitate.

Un semnificativ succes diplomatic al Rusiei care, pe de-o parte, este sancţionată comercial de către UE după anexarea Crimeei şi intervenţia din Donbas, pe de alta, este acreditată de state precum Ungaria să îşi livreze vaccinul în spaţiul european, Budapesta transmiţând invitaţia, concomitent, şi altor state comunitare să facă la fel.
În bloc, toată conducerea Ungariei s-a imunizat, cu ochii la camerele de filmat, cu vaccin din Est. Practic, este singurul caz la nivel euroatlantic în care se petrece aşa ceva. O ţară UE şi NATO arată lumii că, de fapt, totul este relativ, Estul şi Vestul devenind o distincţie caducă, inoperantă, cel puţin la acest nivel.
Geopolitica vaccinurilor merge cu un pas înaintea geopoliticii, în sensul în care o ţară precum Ungaria, permeabilă la investiţii ruseşti sau chineze – multe strategice! – transmite un mesaj lumii întregi că, atunci când apare o criză, salvarea vine de la… Est!    Sau poate veni şi de acolo.
Un ministru de Externe ultraactiv şi consecvent cu România 
Ne interesează deocamdată cazul Ministrului de Externe al Ungariei, Péter Szijjártó, un personaj extrem de activ, ofensiv, şi extrem de independent inclusiv faţă de Bruxelles. Ungaria a fost mereu criticată la început, dar, ulterior, toată lumea a mers pe aceeaşi cale – obişnuieşte să spună Péter Szijjártó, fără să îşi ascundă dispreţul suveran.    Dincolo de orice, trebuie să recunoaştem că are, pe undeva, dreptate. Multe dintre „aberaţiile” iniţiale ale Ungariei au intrat, tacit, în „mainstream-ul” european, dar asta e altă discuţie.
Ceea ce discutăm aici este relaţia cu România sub bagheta diplomatică a lui Péter Szijjártó – piesă fundamentală a regimului Orban – şi câteva direcţii din care aceasta se developează pregnant.
Trei sunt principale şi merită consemnate aici.
Prima ţine de promovarea, ca proiect major al strategiei ungare, a faimosului Plan de investiţii ungureşti în Transilvania (Planul Kós Károly), despre care am discutat pe larg în această pagină şi nu mai este cazul să revenim. Se poate citi acolo, sistematic, dispreţul faţă de România – ideea de „stat român” nu figurează niciunde în document -, o ostentativă ignorare a organizării administrativ-teritoriale a ţării (zone inexistente precum „Partium” şi „Ţinutul Secuiesc” sunt abundent invocate în document), şi, bomboana de pe tort, sfidarea enormă de a numi programul de investiţii în Transilvania al Budapestei cu numele unuia care a fost, urgent, după Diktatul de la Viena, decorat de Amiralul Horty Miklos…
A doua chestiune ţine de perpetuarea unei linii tradiţionale a diplomaţiei ungare, respectiv interesul sistematic şi deloc inocent pentru Republica Moldova. Am scris şi despre asta şi nu e cazul să revenim, destul să spunem că Budapesta a avut, imediat după integrarea acesteia în UE, ca prioritate de politică externă fundamentală, preluarea a cât mai multor poziţii europene care să vizeze Republica Moldova sau regiunea transnistreană, având, pentru aceasta, inclusiv sprijinul tacit al Federaţiei Ruse. Ministrul Péter Szijjártó a dus această linie directoare la apogeu. Să reamintim doar declaraţia acestuia din 2020 când, aflat la Chişinău la a patra vizită din acel an (deloc întâmplător, anul răcirii relaţiilor dintre Bucureşti şi Chişinău!) făcea un bilanţ succint: „Începând din luna ianuarie, experţii maghiari vor activa la Chişinău în cadrul Ministerului Finanţelor şi Ministerului Agriculturii din Moldova. Marile companii maghiare continuă să investească în republică: o bancă maghiară (OTP) este lider al pieţei bancare locale şi va implementa dezvoltări IT majore în perioada următoare… Cea mai mare companie farmaceutică maghiară, Richter, a dezvoltat o reţea de 42 de farmacii, ceea ce îi asigură o cotă de piaţă de peste 10% în Republica Moldova. Eximbank Ungaria a înfiinţat o linie de credit de 110 milioane de dolari pentru finanţarea cooperării economice şi comerciale dintre companiile maghiare şi cele moldoveneşti”.   În plus, Budapesta s-a prezentat ca cel mai mare susţinător al R. Moldova la nivel european şi a îndemnat Bruxelles-ul să susţină necondiţionat guvernul socialist Dodon-Chicu de la Chişinău. Apoteoza politică a vizitei oficialului ungur a fost la Preşedinţia republicii, unde Igor Dodon i-a înmânat atunci ministrului ungar de externe Péter Szijjártó distincţia „Ordinul de Onoare”, cea mai înaltă distincţie de stat din Moldova care poate fi acordată unui oficial străin. Atitudinea Budapestei e deci consecventă: Ungaria a sprijinit, de la regimul Voronin încoace, orice putere de la Chişinău care s-a îndepărtat de România şi, implicit, de Uniunea Europeană. Şi a făcut-o şi o face explicit şi ostentativ.

A treia chestiune care trebuie reamintită este şi mai gravă. Este vorba despre decretarea de către Péter Szijjártó a – nici mai mult nici mai puţin! – „incongruenţei dintre graniţele statului ungar şi naţiunea maghiară” ca una dintre „principalele probleme de securitate” ale Budapestei. O aserţiune care traduce pe deplin viziunea politică şi strategică – şi personală! – a Ministrului Péter Szijjártó.    Este inimaginabil şi fără precedent. Dacă despre primele două LARICS a mai făcut vorbire, ultima chestiune este încă necercetată în presa românească.

Foto: Facebook Szijjártó Péter

Detalii AICI