Ministrul Apărării Naționale, Gabriel Oprea, a participat, luni, 25 octombrie 2010, alături de reprezentanţi ai Armatei Române la ceremonia militară şi religioasă organizată pentru dezvelirea Monumentului închinat Eroilor militari români căzuţi la datorie în teatrele de operații și pe teritoriul național.
Monumentul Eroilor Militari, singurul construit după anul 1990, amplasat în Parcul Tineretului, în faţa Palatului Copiilor, a fost realizat prin contribuţia financiară a ministrului apărării naționale, Gabriel Oprea, şi a primarului sectorului 4, Cristian Popescu Piedone.
Autorul lucrării este colonelul Valentin Tănase, directorul Studioului de Arte Plastice al Armatei. Monumentul este o reprezentare a celor trei categorii de forțe ale Armatei: terestre, navale si aeriene.
A fost construit pe parcursul a câțiva ani, are o înalțime de aproximativ 20 m și este dedicat tuturor militarilor și polițiștilor care și-au pierdul viața luptând pentru România, de când există ca stat modern. În fața monumentului se organizează ceemoniale militare care marchează cele mai importante momente ale istoriei națiunii române.
“Pentru a cinsti memoria acestor oameni curajosi, am ridicat Monumentul Eroilor Militari căzuți la datorie în teatrele de operații și pe teritoriul național și l-am donat Ministerului Apararii Nationale. Eroii noştri căzuţi la datorie în teatrele de operaţii pentru îndeplinirea angajamentelor internaţionale de securitate ale României sunt prezenţi în sufletele şi rugăciunile noastre şi le aducem si astăzi un pios omagiu. Să ne slujim Ţara, pentru a ne ridica la înălţimea eroismului şi jertfei lor, cu demnitate şi înţelepciune, cu implicare şi solidaritate”, a declarat Gabriel Oprea.