Armata britanică îşi va reduce efectivele la cel mai mic număr de militari pe care i-a avut de la începutul anilor 1800  şi va da la casat peste 100 de aparate de zbor, în vreme ce noile programe de investiţii se vor concentra pe dezvoltarea de noi drone şi roboţi de luptă și dezvoltarea capacităților din Indo-Pacific, informează Politico.

În prezent, trupele regulate numără 76.500 de militari profesionişti, iar acest număr va fi redus la 72.500 până în anul 2025. Iniţial, guvernul britanic îşi propusese ca numărul militarilor să fie de cel puţin 82.000. Acest prag nu a mai fost însă atins din 2015

În următorii doi ani, Marea Britanie va scoate din uz fregatele mai vechi care se află în dotarea Marinei Regale şi va renunţa la 114 avioane – inclusiv întreaga flotă de avioane de transport Hercules C-130.

În schimb, peste 23 de miliarde de lire sterline (26,6 miliarde de euro) vor fi investiţi în modernizarea echipamentelor tehnologice, din care 6,6 miliarde de lire (7,65 de miliarde de euro) vor fi cheltuiţi în modernizarea vehiculelor blindate, a avioanelor de luptă şi a submarinelor, precum şi în programe de cercetare pentru mini-drone de supraveghere aeriană, război electronic şi capacităţi cyberspace.

Foto: dronewars.net