România a trimis în Turcia trei aeronave cu 60 de salvatori, patru câini antrenați pentru căutări după cutremur și șapte tone de echipamente, a declarat Raed Arafat.

“Alarma s-a dat la ora 6 ca echipele să fie pregătite. Am fost a doua echipă acceptată după Olanda pentru trimitere de echipe de căutare-salvare”, a precizat șeful DSU.

În total, România a trimis 60 de persoane – 52 din partea unității căutare-salvare a IGSU, doi medici și doi asistenți de la SMURD, doi voluntari cu doi câini care au participat la misiuni de acest tip, plus doi câini de la IGSU.

În Turcia au fost trimise șapte tone de echipamente pentru căutare-salvare, corturi pentru cazare, alimente, deoarece echipele vor trebui să fie independente total 14 zile, a spus Arafat.

Împreună cu echipa au plecat și doi ofițeri de legătură de la MAI, unul făcând parte din echipa europeană de protecție civilă.

Sprijinul se acordă în baza solicitării de asistență internațională formulată de guvernul Republicii Turcia prin Mecanismul European de Protecție Civilă.

La întoarcere, una dintre aeronave îi va aduce în țară pe cei zece români – nouă studenți și profesorul coordonator – aflați în Turcia într-o zonă afectată de cutremur, care au cerut ajutor pentru repatriere.