“La mulți ani tuturor românilor care astăzi sărbătoresc ziua numelui.
Sfinții Apostoli Petru și Pavel sa vă ocrotească și să vă aducă în viață lumină si binecuvântari!
Gl.(r) Gabriel Oprea
Președintele UMPMV”
Apostolii Petru şi Pavel, patronii spirituali ai penitenciarelor, sunt sărbătoriţi pe 29 iunie. Aceasta este ziua în care amândoi au murit, în timpul prigoanei creştine declanşate de Nero, sărbătoarea fiind denumită popular Sânpetru.
Cei doi apostoli s-au sacrificat pentru credinţa în Hristos. Aceștia ar fi fost ţinuţi închişi în Carcera Mamertinică, situată între Capitoliu şi Forumul Roman.
Sfântul Apostol Pavel, spre deosebire de Petru care s-a numărat printre cei care au petrecut alături de Mântuitor, s-a adăugat cetei apostolilor după Înălţarea Domnului la cer şi Pogorârea Duhului Sfânt. Pe drumul Damascului, el a fost chemat la noua slujire a lui Hristos.
Sfântul Apostol Petru a propovăduit Evanghelia în Ierusalim, în Iudeea şi în Antiohia, unde membrii bisericii s-au numit pentru prima dată creştini, iar apoi în Pont, Galatia, Capadocia, Asia Mică şi Bitinia. Conform tradiţiei, Petru a ajuns la Roma, unde a format biserica de acolo. Sfântul Apostol Petru a sfârşit muceniceşte în capitala Imperiului Roman, fiind răstignit cu capul în jos, la cererea sa, spre a se deosebi de modul de răstignire a lui Iisus.
Pe locul unde a fost răstignit Sfântul Petru se află Basilica San Pietro din Vatican.
Potrivit unei legende din secolul al XIII-lea, Petru l-ar fi revăzut ultima dată pe Iisus în momentul în care voia să fugă din Roma, pentru a scăpa de martiriu. Petru l-ar fi întrebat pe Iisus: “Quo vadis, Domine?” (“Încotro te-ndrepţi, Doamne?”), la care Isus i-ar fi răspuns: “Vado Romam venio iterum crucifigi” (“Am venit la Roma spre a fi din nou crucificat”). Ruşinat, Petru s-ar fi întors la Roma, primind martiriul.
Astăzi, în apropierea locului unde s-ar fi petrecut întâmplarea se află capela “Quo vadis, Domine”, pe Via Appia, din Roma. Sfântul Apostol Pavel a propovăduit pe Hristos tuturor, a străbătut, în trei călătorii misionare, toată Asia, Spania, Britania şi Italia, înfiinţând comunităţi creştine şi hirotonisind episcopi, preoţi şi diaconi. El a murit la Roma, în aceeaşi zi cu Petru, tot ca martir, prin decapitare.