În cazul de față, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Bacău, au efectuat 10 percheziții domiciliare, în județul Bacău. Acțiunea a vizat 7 bărbați, cu vârste cuprinse între 16 şi 62 de ani, bănuiți de constituire a unui grup infracțional organizat, proxenetism şi pornografie infantilă.

Din cercetări a reieșit că, în cursul anului 2021, trei dintre bănuiţi ar fi racolat trei minore,  pe care le-ar fi exploatat sexual, prin practicarea prostituției, în diferite locații din municipiul Bacău.

De asemenea, ar fi determinat alte trei femei, majore, să practice prostituția, înlesnindu-le desfășurarea acestei activități, prin intermediul unui site de matrimoniale, în mai multe județe din țară.

La data de 22 iulie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău și procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacău au efectuat 10 percheziții domiciliare, la locuințele bănuiţilor, de unde au ridicat mijloace materiale de probă.

Au fost puse în executare 7 mandate de aducere, emise de D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacău.

Ca urmare a probatoriului administrat, procurorii D.I.I.C.O.T. din Bacău au dispus reținerea pentru 24 de ore a trei dintre bănuiţi, sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, proxenetism şi pornografie infantilă.

Totodată, faţă de un altul, procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Bacău au dispus măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

În activități au fost angrenați și jandarmi ai Grupării Mobile Jandarmi Bacău.

Sursa: Poliția Română