În cazul de față, polițiștii de combatere a criminalității organizate din Buzău, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Buzău, au efectuat 26 de percheziții domiciliare, în Buzău, Ilfov și București, la persoane bănuite de trafic de droguri de mare risc și constituire a unui grup infracțional organizat.

Din cercetări a reieșit că, din 2020 și până în prezent, 15 persoane, cu vârste cuprinse între 23 și 38 de ani, s-ar fi constituit într-o grupare infracțională și s-ar fi aprovizionat cu droguri de mare risc din București, pe care le-ar fi vândut în Buzău.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite 120 de grame de substanţă  pulverulentă, susceptibilă a avea efecte psihoactive, mai multe dispozitive utilizate pentru porționarea și cântărirea substanţelor, 18.250 de euro, 47.750 de lei, 4.000 de franci elvețieni și două arme cu muniţia aferentă, ce vor fi supuse expertizării în vederea stabilirii legalității deținerii acestora.

Persoanele depistate urmează a fi conduse, în baza mandatelor de aducere, la sediul D.I.I.C.O.T.- B.T. Buzău, pentru audieri, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc și constituire a unui grup infracțional organizat.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

La activități au participat și polițiști ai brigăzilor de combatere a criminalității organizate Ploieşti și București, polițiști ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița și din cadrul Inspectoratului de Poliție Judeţean Buzău.

La acțiune au participat jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Buzău, Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești şi Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Sursa: Poliția Română