Invataturile Parintelui Ignatie (14 iunie 2025)
Dumnezeu lucrează minunile fie direct, fie prin mijlocirea îngerilor, a oamenilor individual sau a popoarelor, sau chiar prin mijlocirea animalelor, precum oile tărcate ale lui Iacob, măgarul [...]
Invataturile Parintelui Ignatie (14 iunie 2025)
Se spune că odată, doi călugări au vrut să treacă peste un rău nu prea adânc, dar peste care nu se afla nici un pod. Pe mal, [...]
Invataturile Parintelui Ignatie (13 iunie 2025)
„Fie ca inima ta să nu pizmuiască pre cei păcătoşi, mai bine fii mereu în frica Domnului.” (Pilde 23:17) Oamenii care nu-şi pot stăpâni inima, cu atât [...]
Invataturile Parintelui Ignatie (13 iunie 2025)
O femeie necăjită a venit la un preot să-i ceară sfat: - Vă rog, părinte, ajutaţi-mă cu [...]
A murit Radu Stroe, fostul ministru al afacerilor interne
In aceasta dimineata, Radu Stroe, fost ministru al afacerilor interne, a parasit aceasta lume, la varsta de [...]
Remus Pricopie, a participat la reuniunea anuală a președinților și rectorilor universităților care formează consorțiul universitar european CIVICA
În perioada 11-12 iunie 2025, rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. [...]
Invataturile Parintelui Ignatie (12 iunie 2025)
La un călugăr a venit o femeie să-i ceară ajutorul, fiindcă nu avea înţelegere în casă. - [...]
Invataturile Parintelui Ignatie (11 iunie 2025)
În timpul războiului, un ofițer grav rănit a fost dus de urgenţă la cel mai apropiat spital, [...]
News UMPMV – COOPERARE POLIȚIENEASCĂ PENTRU COMBATEREA CRIMINALITĂȚII
În perioada 7 - 13 iulie 2023, poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat 784 de persoane, 21 de autovehicule și 46 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse [...]
News UMPMV – REȚINUȚI PENTRU TRAFIC DE DROGURI
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vaslui, au documentat activitatea infracţională a 2 bărbați, de 29 de ani, din municipiile Iași și Galați, bănuiți de trafic [...]
News UMPMV – FILTRE ȘI VERIFICĂRI ÎN SISTEM INTEGRAT, ÎN CADRUL ACȚIUNII BLOCADA
Din dispoziția conducerii Ministerului Afacerilor Interne, acțiunea BLOCADA, organizată pentru prevenirea/combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, a continuat și la data de 16 iulie 2023, dispozitivele [...]
News UMPMV – Principalele misiuni ale structurilor MAI, în ultimele 24 de ore
Personalul structurilor operative ale MAI a intervenit la 5.617 evenimente, 3.861 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.756 circumscrise situațiilor de urgență. Polițiștii rutieri au fost prezenți pe cele mai solicitate drumuri naționale și autostrăzi [...]
News UMPMV – Discursul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia ceremoniei dedicate Zilei MAI
Stimați colegi, La 16 iulie 2023 se împlinesc 161 de ani de la constituirea în forme moderne a Ministerului Afacerilor Interne. La 16 iulie 1862, prin Decretul 495, Alexandru Ioan Cuza înființa acest minister prin [...]
Invataturile Parintelui Ignatie (17 iulie 2023)
Un rege a vrut să ridice primul spital public în ţara sa, dar nu a găsit banii necesari, cu nici un chip. Atunci a dat sfoară în ţară, că oricine va dărui pentru spital un [...]
News UMPMV – INTERVENȚII ALE POLIȚIEI ROMÂNE
În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la aproape peste 3.300 de evenimente, fiind sesizate peste 900 de infracțiuni. Peste 10.200 de polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale. Au [...]
News UMPMV – POLIȚIA ROMÂNĂ, CAMPANIE PENTRU PREVENIREA CYBERBULLYINGULUI, DE CONȘTIENTIZARE A CONSECINȚELOR INFRACȚIUNII DE VIOLAREA VIEȚII PRIVATE
Poliția Română, prin Direcția Siguranța Școlară, structura specializată în creșterea gradului de siguranță a elevilor și cadrelor didactice în unitățile de învățământ preuniversitar, a demarat Campania pentru prevenirea cyberbullyingului, de conștientizare a riscurilor, vulnerabilităților și [...]
News UMPMV – COMBATEREA TRAFICULUI DE DROGURI, PRIORITATE A POLIȚIEI ROMÂNE
În primele 6 luni ale anului 2023, pe linia combaterii traficului și consumului ilicit de droguri, polițiștii de combatere a criminalității organizate din cadrul Poliției Române, împreună cu D.I.I.C.O.T., au desfășurat 461 de acțiuni operative, [...]
News UMPMV – PERCHEZIȚII ȘI DOSARE PENALE, PENTRU INVESTIGAREA INFRACȚIUNILOR ECONOMICE
Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul Poliţiei Române au efectuat, în perioada 30 iunie – 13 iulie 2023, peste 190 de percheziții domiciliare. În cadrul dosarelor penale întocmite, pe numele unor persoane bănuite [...]










