News UMPMV- Olt: Percheziţii în 5 localităţi, inclusiv la cabinete medicale şi primării, într-un dosar de fraudare a beneficiilor sociale
În cazul de față, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Olt efectuează 15 percheziții la domiciliile unor persoane și sediile unor cabinete medicale și unor unități administrativ-teritoriale, într-un dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri [...]









