Tânărul trăieşte în anotimpul de acum, filosoful trăieşte în cel ce va să vină. O fetişcană rumenă atrage cu frumuseţea ei şi privirea tânărului şi pe cea a filosofului. Tânărul o priveşte şi se bucură de ceea ce vede ochiul. Filosoful o cântăreşte cu gândurile adâncite în alt anotimp şi, în locul fetişcanei frumoase, vede cu tristeţe un schelet uscat, în jurul căruia nu se aude zumzetul albinelor de primăvară, ci vântul înghețat de iarnă. Cine ar putea risipi norul de pe fruntea filosofului? Nimic, în afară de întinderea cugetului înapoia tuturor anotimpurilor cunoscute, departe, departe, în anotimpul veşnicei primăveri.
Noapte sfântă, în pace, sfetnic spre înțelepțire!
p. Ignatie
