Cartea se adresează vouă, militarilor, polițiștilor activi, în rezervă și în retragere și familiilor voastre

CAPITOLUL XI – DEPUTAT INDEPENDENT, GRUPUL CELOR 33 ȘI SUFRAGERIA (2009)

La 13 ianuarie 2009, după demisia mea din funcția de conducere din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, am rămas deputat independent.
În această perioadă am format Grupul celor 33 de parlamentari independenți.
Nu a fost un gest conjunctural, ci o decizie de responsabilitate, într-un moment în care stabilitatea guvernamentală era esențială.
Ca deputat independent, împreună cu Grupul celor 33, am decis să sprijinim în Parlament Guvernul Emil Boc.
Am făcut-o pentru stabilitatea țării.
Aceeași logică a responsabilității ne-a ghidat și la alegerile prezidențiale din 6 decembrie 2009, când Grupul celor 33 a decis să-l susțină pe Traian Băsescu. Ziua de 6 decembrie 2009 a fost una lungă și tensionată.
În după-amiaza acelei zile, i-am invitat la mine acasă, într-un cadru strict privat, pe Anghel Iordănescu, Neculai Onțanu, Gigi Nețoiu, Vasile Dîncu și Dan Andronic, pentru a lua masa împreună și a comenta, în liniște, la televizor, desfășurarea zilei electorale.
L-am invitat și pe George Maior, cu care aveam o relație de prietenie din perioada PSD. Inițial, George Maior a declinat invitația.
În jurul orei 19:00, George Maior m-a sunat și m-a întrebat dacă poate veni totuși la masă, precizând că va veni însoțit de două persoane.
Am acceptat. George Maior a sosit împreună cu Laura Codruța Kövesi și Florian Coldea. Sediul central al SRI se află în aceeași clădire cu Parchetul General.
S-a mâncat, s-a discutat și s-a băut câte un pahar de vin. S-au comentat rezultatele alegerilor la televizor.
În jurul orei 22:00, toți invitații plecaseră. A fost un episod privat, fără decizii, fără aranjamente și fără consecințe instituționale.
Ulterior, în perioada în care am devenit ținta unei execuții politice și a unui linșaj mediatic,
acest episod a fost amplificat și prezentat tendențios, afectându-mi imaginea publică și familia.
Acea sufragerie a devenit, fără voia mea, un simbol. Nu al conspirației, ci al responsabilității asumate într-un moment de maximă tensiune politică.
Din acest punct începe firesc următoarea etapă: asumarea responsabilității la cel mai înalt nivel în domeniul apărării naționale, după alegerile prezidențiale.

CAPITOLUL XII – MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE: RESPONSABILITATE STRATEGICĂ, LEGE ȘI DEMNITATE

După alegerile prezidențiale din 6 decembrie 2009, într-un context politic dificil, dar stabilizat instituțional, am fost numit ministru al apărării naționale.
Pentru mine, această numire nu a reprezentat o recompensă politică, ci o responsabilitate de stat.
La Apărare nu este loc pentru emoții sau improvizații.
Acolo, statul trebuie să funcționeze.
Un prim obiectiv a fost protecția umană și morală a militarilor și familiilor lor.
Am inițiat legi prin care văduvele militarilor și copiii eroilor au beneficiat de angajare în sistem și de acces fără examen în școlile și academiile militare sau de poliție.
Am continuat modernizarea și dotarea Armatei Române și am donat în 2010 Monumentul Eroilor Armatei.
Un capitol esențial a fost reconcilierea cu revoluționarii din Timișoara.
Asociația Memorialul Revoluției rămăsese fără sediu, iar Armata a pus la dispoziție un sediu în Timișoara ca gest de reconciliere.
A fost ridicată biserica de lemn maramureșeană, construită pe piloni, deasupra canalului unde fusese aruncată cenușa celor 44 de martiri.
Astăzi este muzeu și loc de pelerinaj anual.
Am reamintit adevărul istoric:
în 1989 s-a strigat în toată țara „Armata e cu noi!”.
Un alt moment definitoriu a fost bătălia pentru pensiile militarilor.
Am spus în Senat că îmi dau demisia dacă pensiile vor fi tăiate. Peste 90% dintre pensii au crescut.
Pentru aproximativ 10% au existat erori,
inclusiv în cazul meu. Am reparat nedreptatea prin Legea 223. Ca fiu al unui militar decedat la datorie, am sprijinit personal timp de 30 de luni cei 26 de copii ai militarilor români căzuți în teatrele de operații.
Am inițiat legea care a schimbat destinul a peste 50.000 de militari voluntari, transformați în militari profesioniști cu drept de activitate până la 55 de ani
și drept de pensie.
Mandatul la Apărare a fost unul de muncă tăcută, dar de impact profund.