CAPITOLUL V – ECONOMIA DE PIAȚĂ, IMOBILIARELE ȘI PRIMELE NOTARIATE PRIVATE

În 1993 am ieșit din sistemul public și am intrat într-o lume fără protecții.
Economia de piață nu oferea explicații și nu ierta greșelile. Îți cerea muncă, asumare și disciplină. Privind înapoi, cred că simțul proprietății și al afacerilor nu a apărut întâmplător. L-am moștenit.
Tatăl meu, Oprea Marin, se trăgea dintr-o familie niciodată cooperativizată din Argeș, din zona Samara. Oameni liberi, care aveau păduri și livezi de pruni, munceau pentru ei și trăiau din rodul muncii lor.
Din partea mamei, rădăcinile sunt la fel de puternice. Bunicul meu, Tudose Dumitru, din satul Boanca, Fundulea, era un om gospodar,
mic de statură, dar hotărât. A fost declarat chiabur de comuniști.
A făcut șase luni de pușcărie, i-au fost luate pământurile și utilajele, i s-au impus cote și a fost supus presiunilor specifice acelei perioade.
După aceste lovituri, bunicul meu a venit la București împreună cu bunica mea, Tudose Anghelina, alături de cele două fete ale lor, mama mea, Oprea Constantina,
și mătușa mea, Ștefan Niculina, care erau deja căsătorite.
Familia locuia într-o casă mică din cartierul Vitan, cumpărată cu mult timp înainte
de bunicul meu, o casă modestă, dar obținută prin muncă și chibzuință.
M-am născut de sărbători, într-o iarnă grea, în 1961, în satul Boanca, la bunici. Poate că de acolo vine și încăpățânarea de a construi și de a nu depinde de nimeni.
În economia de piață am regăsit ceea ce fusese cândva normal pentru familia mea: munca pentru tine, răspunderea pentru deciziile tale, proprietatea respectată.
Am finalizat o construcție începută prin Hotărârea Guvernului nr. 441/1990.
Apoi am construit și am vândut proprietăți.
Am învățat repede că riscul nu este o teorie și că fiecare decizie are consecințe directe.
În 1995 am fost asociat cu două notărițe și am participat la înființarea unuia dintre primele notariate private din România.
Totul se construia de la zero, iar responsabilitatea era personală, nu delegabilă. Această perioadă m-a format profund.
Am înțeles valoarea contractului respectat, a cuvântului dat și a muncii făcute corect, fără scurtături.
Economia de piață m-a învățat ceva esențial: statul nu te salvează, iar piața nu te iartă.
Te salvează doar munca ta și corectitudinea față de oameni.
Acești ani mi-au adus independență. Nu doar financiară, ci și de gândire. Au fost anii în care am înțeles cum funcționează societatea din afara instituțiilor și de ce decizia publică trebuie luată cu respect pentru realitate.

CAPITOLUL VI – COLEGIUL NAȚIONAL DE APĂRARE, GRADELE ÎN REZERVĂ ȘI RESPONSABILITATEA ACADEMICĂ (1997–2000)

În 1997 am urmat Seria a VI-a a Colegiului Național de Apărare.
Nu era o revenire în funcție și nici o numire. Eram cursant. Am intrat acolo pentru a înțelege mai profund mecanismele statului, ale securității naționale și ale deciziei strategice.
Nu se făcea politică. Se făcea analiză.
Se lucra cu concepte, scenarii și responsabilități reale. Această perioadă a coincis și cu acordarea gradelor în rezervă, un parcurs firesc pentru un ofițer care își asumase experiența militară, juridică și administrativă.
Nu au fost grade simbolice, ci expresia unei cariere construite în timp. Revenirea efectivă în structurile statului a avut loc în 1999, când am fost numit director adjunct al Colegiului Național de Apărare.
Am tratat această funcție ca pe o responsabilitate academică și instituțională, nu ca pe o poziție administrativă. Am lucrat cu ofițeri și specialiști din toate structurile de forță ale statului, într-un mediu în care competența și rigoarea intelectuală
erau esențiale. În această funcție am primit Ordinul „Steaua României”, conferit de președintele Emil Constantinescu. Am primit această distincție cu respect, ca recunoaștere a muncii în slujba statului.
În anul 2000 mi-am susținut doctoratul în drept la Universitatea din București.
Mentorul meu a fost marele profesor de drept Ion Neagu, pe care l-am considerat nu doar îndrumător academic, ci și părinte spiritual.
De la el am învățat că dreptul este responsabilitate morală, nu simplă tehnică.
Acești ani au fost ani de așezare.
Între experiența din economia de piață și revenirea în serviciul public.
Între practică și reflecție.
Între independență și responsabilitate față de stat.