Andrei nu avea decât o singură dorință, aceea de a primi o bicicletă galbenă cu multe accesorii pe care o văzuse într-o vitrină din oraș. Nu putea să și-o mai scoată din minte. Vedea acea bicicletă în vis, în cacao pe care o primea la micul dejun și în portretul lui Ștefan cel Mare zugrăvit în manualul de istorie. Dar mama lui Andrei avea atâtea altele de achitat și cheltuielile creșteau zi de zi. Cu siguranță nu ar fi putut cumpăra o bicicletă atât de scumpă ca aceea pe care o visa el. Andrei știa greutățile mamei sale și, de aceea, se hotărâ să-i ceară bicicleta ca dar de Crăciun direct lui Dumnezeu. În fiecare seară, Andrei adăuga la rugăciunea sa următoarele cuvinte:
”Adu-ți aminte să-mi dai bicicleta cea galbenă de Crăciun. Amin”.
În fiecare seară, mama îl auzea pe Andrei cum se ruga pentru a primi bicicleta cea galbenă și în fiecare seară clătina cu tristețe din cap. Mama știa că pentru Andrei Crăciunul va fi o zi cu multă durere. Bicicleta avea să lipsească, iar copilul avea să fie tare dezamăgit. Sosi și Crăciunul și, firește, Andrei nu primi nici o bicicletă. Seara, copilul îngenunchie, ca de obicei, lângă pătuț pentru a-și spune rugăciunile. Andrei – îi spuse cu blândețe mama – cred că trebuie să fii nemulțumit pentru faptul că nu ai primit bicicleta ca dar de Crăciun. Sper însă că nu ești supărat pe Dumnezeu pentru că nu a răspuns la rugăciunile tale. Andrei își privi mămica.
– Ah, nu, mămico. Nu sunt supărat pe Dumnezeu. El a răspuns la rugăciunile mele, spunându-mi ”nu”.
Oare de câte ori noi „cei mari” nu putem primi în inimă acest „NU” de la Dumnezeu și ne învârtoșăm. De câtă simplitate sufletească avem nevoie să înțelegem că atunci când nu primim ceea ce cerem înseamnă că nu ne este de folos sau chiar ne poate fi vătămător.
Pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și ale tuturor sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi!
O zi binecuvântată de Domnul!
p. Ignatie
