Se spune că odată, un om și-a pedepsit fetița pentru că a risipit o hârtie aurie de împachetat, foarte scumpă. Omul avea probleme cu banii și când a văzut că fetița a folosit hârtia respectivă, ca să decoreze o cutie pe care a așezat-o sub bradul de Crăciun, s-a enervat foarte tare certâmdu-și cu asprime copila. Cu toate acestea, în dimineața sărbătorii, fetița a adus tatălui ei cutia frumos ornată spunând: “Acesta este pentru tine, tăticule”. Tatăl, rușinat de reacția furioasă din ziua precedentă, a primit cu mare bucurie cutia cea frumos ornată din mânuțele copilei, dar supărarea lui se arătă din nou când desfăcând cutia văzu că, de fapt, era goală. Crezând că este o aluzie la sărăcia în care trăiau, îi spuse fetiței pe un ton răspicat: “Nu știai, domnișoară, că atunci când oferi un cadou cuiva, trebuie să pui ceva în cutie?”.
Fetița privind, cu lacrimi în ochi, spre tatăl său, a spus: “Tăticule, cutia nu este goală. Am suflat în ea atâtea săruturi, din inimă, până când s-a umplut”.
Tatăl, uluit de răspunsul copilei, a căzut în genunchi îmbrățișându-și fetița, cu rugămintea de a-l ierta pentru supărarea fără rost de care dăduse dovadă.
La scurt timp după aceasta, micuța fetița a murit într-un accident și se spune că tatăl ei a pâstrat acea cutie aurie pe o noptieră, la capul patului său tot restul vieții. Și de câte ori era descurajat, sau avea de trecut peste situații dificile, deschidea cutia și, luând un sărut imaginar, își amintea de dragostea pe care copila sa o pusese acolo.
Fiecare dintre noi primește o cutie aurie cu dragoste necondiționată de la copii, de la familie, ori de la prieteni. Nu putem primi ceva ceva mai prețios din partea lor. Copiii, familia, prietenii, sunt ca îngerii care te ridică din căderi, atunci când valurile vieții încearcă să te acopere și uiți că tu însuți te poți înălța în zbor.
Pentru rugăciunile Preacuratei Tale Maici și ale tuturor sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi!
O zi binecuvântată de Domnul!
p. Ignatie
