Natura este atât de domoală, încât pare că nu lucrează nimic, dar de fapt este atât de neobosită în lucrare, de parcă în seara aceasta se pregăteşte să moară. Leneşul a cărui lene este izbitoare seamănă cumva cu natura, însă de fapt este cu totul deosebit de ea. Iar grăbitul a cărui grabă este izbitoare seamănă cumva cu natura, însă de fapt este deosebit de ea. „Grăbeşte-te încet!” au spus cei din vechime, şi prin aceasta, negreşit, doreau să-i înveţe pe oameni obiceiul grabei încete. Graba naturii este ascunsă, iar încetineala ei este aparentă. Nu se vede cum creşte iarba – până şi copiii neînvăţaţi se mânie din pricina neputinţei naturii –, dar natura lucrează zi şi noapte ca iarba să crească tot mai mare. Oamenii nu trebuie să bage de seamă zi de zi că tu creşti sufleteşte; nu te îngriji de aceasta; dar trebuie ca tu să simţi, lăuntric, cum creşti tot mai mare. Măsura lui Dumnezeu este mai subţire şi mai dreaptă decât măsura omenească. Unde oamenii măsoară cu metrul de lemn, Dumnezeu măsoară cu firul de mătase.

Noapte sfântă, în pace, sfetnic spre înțelepțire!
p. Ignatie