O doamnă trebuia să facă un drum lung cu trăsura, printr-o pădure deasă. Era noapte, un întuneric de nu se vedea pic de lumină. Auzea zgomote ciudate. I se părea că vede stafii alergând prin întuneric. Inima îi bătea tare. Era pierdută de groază. Cu toate acestea vizitiul mâna caii fără teamă.
– Cum vezi dumneata drumul? îl întrebă ea târziu, eu mă aștept în toată clipa la o nenorocire.
– Lesne, răspunse el, privesc în sus! Calea mi-e trasă pe cer de vârfurile brazilor.
Să ridicăm, așadar, ochii în sus, de acolo ne vine Lumina.
O zi binecuvântată de Domnul!
p. Ignatie
